Video Reghe îl sprijină pe Stanciu: "Trebuie să meargă mai departe, sunt sigur că îşi va reveni"
05.09.2016, 19:46Nicolae Stanciu a ratat un penalty în ultimul minut al prelungirilor din meciul cu Muntenegru, iar România a obţinut doar o remiză, scor 1-1, în primul meci din preliminariile Cupei Mondiale 2018, la Cluj-Napoca. Fostul său antrenor de la Steaua, Laurenţiu Reghecampf, este convins că mijlocaşul de 23 de ani îşi va reveni după această dezamăgire.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Eu sunt sigur că el o să îşi revină şi va juca mult mai bine în următoarele meciuri de la naţională. În acest moment e afectat, a ratat un penalty în ultimul moment, a avut victoria în picior. Dar trebuie să meargă mai departe", a spus Reghecampf, la emisiunea "Fotbal Club", de la Digi Sport.
Stanciu era doar al treilea executant al penalty-urilor, însă şi-a asumat responsabilitatea şutului într-un moment extrem de tensionat. Reghe a încercat să ofere şi o explicaţie pentru ratarea noului jucător al lui Anderlecht.
"Am vorbit cu Nicolae, el a venit la noi la antrenament şi am discutat. A vrut să schimbe în ultimul moment colţul şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. El nu trebuia să bată penalty-ul, era abia a treia variantă", a precizat tehnicianul roş-albaştrilor.
Duminică seară, la finalul partidei, Stanciu şi-a cerut scuze pentru execuţia sa şi a insistat că va mai executa şi pe viitor lovituri de pedeapsă.
"Îmi cer scuze colegilor şi românilor pentru că am ratat! Din păcate nu am marcat şi acum avem doar un punct. Nu a fost nici primul, nici ultimul penalty pe care l-am ratat. Cu siguranţă o să mai bat", a afirmat Stanciu.
Etichete: muntenegru , laurentiu reghecampf , echipa nationala , cm 2018 , nicolae stanciu , preliminarii cm 2018 , cupa mondiala 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...