Reacția presei din Italia, după ce Horațiu Moldovan a cerut să nu mai facă parte din lotul României
articol scris de Digi Sport03.09.2024, 17:45
Naționala României a intrat în linie dreaptă în vederea pregătirii meciurilor din Liga Națiunilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Tricolorii” vor da piept cu Kosovo, pe 6 septembrie, iar 3 zile mai târziu vor înfrunta Lituania, pe 9 septembrie.
Presa din Italia, după ce Horațiu Moldovan a cerut să nu mai facă parte din lotul României: ”Vrea să prindă tricoul de titular de la Sassuolo”
Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost convocat în lotul României pentru primele meciuri din Liga Națiunilor, cu Kosovo și Lituania, însă goalkeeper-ul lui Sassuolo a decis să nu dea curs în cele din urmă convocării lui Mircea Lucescu (79 de ani).
Jurnaliștii italieni consideră că hotărârea lui Moldovan va conta pentru Fabio Grosso (46 de ani), antrenorul echipei Sassuolo, în ceea ce privește titularizarea dintre buturile porții la formația din Serie B.
”După cum s-a anunțat în România, portarul a preferat să rămână la Sassuolo pentru a-l convinge pe antrenor, în această pauză, și pentru a-și câștiga postul de titular în echipă.
De altfel, naționala României l-a înlocuit pe Horațiu Moldovan cu Laurențiu Popescu, cel care s-a remarcat la Universitatea Craiova.
Moldovan a fost titular pentru echipa României înainte de a se transfera în Spania, unde nu a jucat deloc. Horațiu și-a pierdut locul în primul 11 al naționalei sale, dar a fost convocat la EURO 2024 din vară, însă a fost rezervă.
Acum, portarul se află la Sassuolo și speră că poate profita de această pauză pentru a-l convinge pe Fabio Grosso să-i dea un tricou de titular încă de la reluarea campionatului, pe 15 septembrie, împotriva lui Carrarese”, au scris jurnaliștii italieni, potrivit sassuolonews.net.
- Horațiu Moldovan nu a bifat nici măcar un minut într-un meci oficial la Atletico Madrid, de la transferul de la Rapid din iarnă și până recent. La Sassuolo, însă, este așteptat să devină titular.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Horațiu Moldovan, potrivit Transfermarkt.
- 11 apariții are Horațiu Moldovan pentru naționala României.
Horațiu Moldovan: ”Visul meu este să mă întorc la o echipă mare”
La scurt timp după ce a fost prezentat la Sassuolo, Moldovan a oferit un interviu pentru site-ul clubului. Portarul a vorbit despre obiectivele pe care le are, despre faptul că vrea să joace cât mai multe meciuri la formația din Serie B, dar a recunoscut că-și dorește să revină la o echipă importantă din Europa.
”Trebuie să promovăm pentru că locul nostru este în Serie A. Sunt foarte fericit să fiu aici. Pas cu pas voi începe să joc și voi prinde echipa.
Obiectivele mele? Primul este să joc cât mai multe meciuri, iar la finalul sezonului echipa să fie pe primul loc și să promoveze.
Visul meu este să mă întorc la o echipă mare așa cum este și Atletico Madrid sau ca celelalte din top 10. Acum vreau să joc aici (n.r. la Sassuolo) și nu să stau pe bancă”, a spus Horațiu Moldovan.
FOTO Horațiu Moldovan formează un cuplu cu Aza Gabriela, o cântăreață din România
Galerie Foto
Etichete: sassuolo , lotul romaniei , fabio grosso , horațiu moldovan , convocare horatiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...