Reacția lui Ladislau Boloni după parcursul dezastruos al României în Liga Națiunilor
articol scris de Digi Sport16.06.2022, 08:16
România ocupă ultimul loc în grupa B3 din Liga Națiunilor, ediția 2022-2023, cu trei puncte în patru meciuri, iar situația este tensionată la echipa națională.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ladislau Boloni: "E prea mare supărarea de acasă. Acum sunt preocupat cu alte probleme"
Marți, 14 iunie, “tricolorii” au suferit un eșec drastic, pe arena Rapid – Giulești, cu Muntenegru, scor 0-3.
Fanii echipei naționale sunt în conflict deschis cu conducerea FRF și au cerut mai multe demisii după rezultate dezastruoase din această lună.
Ladislau Boloni (69 de ani) a fost foarte aproape să preia naționala României, înaintea lui Edi Iordănescu (44 de ani), însă tratativele cu FRF nu au ajuns la o finalitate.
Boloni, care negociază cu Metz, echipă retrogradată în Ligue 2, s-a ferit să ofere un verdict după rezultatele "tricolorilor" în Liga Națiunilor. Antrenorul a lăsat de înțeles că a luat decizia corectă de a nu veni în acest moment la echipa națională.
"Nu prea e momentul cred acum… E prea mare supărarea de acasă ca să vin eu acum cu diverse opinii. Putem să facem rău oamenilor și nu doresc treaba asta.
Pițurcă cunoaștea situația foarte bine și poziția pe care am avut-o. Îmi este prieten, am încredere în el și îi doresc, dacă va fi în aceeași situație, să mă întrebe și pe mine dacă pot sau nu să îl ajut cu un sfat.
Eu m-am consultat cu mai mulți oameni înainte să iau acea decizie. Nu aș vrea să discut alte lucruri, pentru că în acest moment sunt preocupat cu alte probleme și nu cred că ar fi bine să fac alte declarații", a spus Ladislau Boloni, pentru Fanatik.
Programul României în Grupa 3 din Liga Națiunilor, Liga B
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 1-1
Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
Finlanda – Muntenegru 2-0
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia Herțegovina 1-1
ROMÂNIA – Finlanda 1-0.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 3-2
ROMÂNIA – Muntenegru 0-3
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45.
Etichete: echipa nationala , romania muntenegru , boloni , edi iordanescu , ladislau boloni , selectionerul romaniei , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...