Exclusiv Reacția lui Anghel Iordănescu, după ce Edi a fost ”desființat” de Gică Popescu
articol scris de Digi Sport29.06.2023, 19:50
Gică Popescu (55 de ani) a avut un discurs foarte dur la adresa selecționerului Edi Iordănescu (45 de ani), după meciul Elveția - România 2-2.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
Fostul mare internațional, acum președinte la Farul, i-a cerut lui Edi Iordănescu ”să ne lase” și i-a reproșat că a vorbit despre ”familia” de la echipa națională, după un meci în care România a practicat un joc modest.
Anghel Iordănescu a reacționat după atacul lui Gică Popescu
La mai bine de o săptămână de la acel moment, Anghel Iordănescu a reacționat, a transmis că Gică Popescu are dreptul la o opinie și i-a reproșat fostului său jucător cuvintele alese.
”Din punctul meu de vedere, Gică Popescu, un mare jucător și un conducător bun, are dreptul la opinie. Și-a spus punctul de vedere, dar cred că trebuia să folosească alte cuvinte.
Mai mult nu pot să comentez”, a spus Anghel Iordănescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Discursul lui Gică Popescu la adresa lui Edi Iordănescu
Nu poți spune că ești pe drumul cel bun. Trebuia să îți dea șapte! Băi, băiatule, la echipa națională nu e de grup. Aici sunt rezultate. Ce vorbești tu de grup, de drumul cel bun? Doamne, ferește! Să ne lase ...
Doamne, ferește să fie ăsta drumul cel bun. El nu știe ce e aia echipa națională. Astea sunt cele mai proaste meciuri din istoria noastră. Suntem pe un drum total greșit. Trebuie să iasă imediat de pe drumul ăsta echipa națională.
Nu e meritul nostru pentru rezultat, a fost prostia Elveției. Am făcut cele mai proaste meciuri din istoria națională. Lasă-l pe taică-tu să ducă naționala pe drumul cel bun dacă nu te simți în stare.
Astea sunt valorile pe care le creează Edi la echipa națională? Că îi cade mingea pe cap lui Pușcaș, să ajungă la Moruțan, apoi la Mihăilă? Nu astea sunt valorile pe care le vrem", a spus fostul căpitan al echipei naționale la Prima TV.
VIDEO cu rezumatul meciului Elveția - România 2-2
Clasamentul Grupei I, după patru etape
Galerie Foto
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
25 martie 2023
- Belarus – Elveția 0-5
- Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
Etichete: edi iordanescu , gica popescu , anghel iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...