Răzvan Marin știe unde se va decide meciul cu Irlanda de Nord. Atuul tricolorilor și semnificația banderolei
articol scris de Digi Sport18.11.2020, 11:15
Răzvan Marin (24 de ani), mijlocașul echipei Cagliari, a lăsat să se înțeleagă, în timpul unei conferințe de presă, că soarta partidei de azi, ora 21:45, cu Irlanda de Nord, se va decide la mijlocul terenului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fiul lui Petre Marin, căpitan la ultima partidă jucată de tricolori, e de părere că anularea partidei cu Norvegia reprezintă un plus pentru tricolori la capitolul prospețime fizică.
- Irlanda de Nord - România, ultimul meci din Grupa B a Ligii Națiunilor, este astăzi de la ora 21:45 și poate fi urmărit în format live text pe digisport.ro.
Răzvan Marin: "Irlanda de Nord e o echipă puternică fizic"
”Irlanda de Nord are o echipă puternică fizic, vom avea de muncă cu ei la mijlocul terenului în special. Sunt lucruri care nu mai depind de noi, încercăm să ne facem treaba pe teren, am avut meciuri bune și mai puțin bune. Am avut puțin mai mult timp să pregătim această partidă pentru că nu am jucat cu Norvegia, normal ar trebui să fim mai proaspeți.
Am fost mândru că am purtat banderola de căpitan la 24 de ani, sper să o fac și în continuare, sunt unul din cei mai vechi din selecția actuală, mă bucur. Noi ne gândim să terminăm pe locul 2 în grupă, urna 2 valorică nu depinde de noi, ci de un rezultat favorabil între Rusia și Serbia”, a declarat fostul jucător de la Ajax Amsterdam.
Răzvan Marin a fost căpitan în meciul cu Belarus întrucât Ciprian Tătărușanu, cel care poartă banderola în absența lui Vlad Chiricheș (accidentat), a fost lăsat pe bancă de Mirel Rădoi. În locul său a apărat David Lazar.
Ultima etapă din Liga Naţiunilor:
- miercuri, 21:45: Irlanda de Nord - România
- miercuri, 21:45: Austria - Norvegia
Clasamentul Grupei B1:
- 1. Austria 12p (5 meciuri)
- 2. Norvegia 9p (4 meciuri)
- 3. România 4p (4 meciuri)
- 4. Irlanda de Nord 1p (5 meciuri)
Etichete: echipa nationala , razvan marin , irlanda de nord romania , razvan marin banderola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...