Răzvan Marin, mesaj categoric înainte de România - Kosovo: ”Suntem hotărâți”
articol scris de Digi Sport12.09.2023, 11:31
Echipa națională a României va juca marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, împotriva selecționatei din Kosovo, în preliminariile EURO 2024.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida va putea fi urmărită în format Live Text pe digisport.ro.
Răzvan Marin, încrezător înainte de România - Kosovo
Înainte de a se disputa acest meci, Răzvan Marin (27 de ani), mijlocașul titular pentru România în remiza cu Israel de pe teren propriu, scor 1-1, a susținut că jucătorii echipei naționale sunt conștienți de importanța acestei partide și că sunt pregătiți să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga în fața celor din Kosovo.
”Meciul de azi împotriva celor din Kosovo este foarte important și suntem hotărâți să facem tot posibilul pentru a câștiga! Hai, România!”, este mesajul postat de Răzvan Marin pe pagina sa oficială de Facebook.
La sfârșitul partidei cu Israel, Răzvan Marin, jucătorul legitimat la Empoli, a criticat în termeni duri prestația echipei naționale și a susținut că România va trebui să învingă neapărat Kosovo, pe Arena Națională, pentru a se califica la EURO, după 8 ani de pauză.
"Am terminat prost. Ce pot să spun? Îmi găsesc cu greu cuvintele, ne-am dorit foarte mult în seara asta, dar nu am reușit să profităm de oportunitatea avută și să câștigăm meciul.
Puteam fi la egalitate de puncte cu Elveția, eram acolo pe primul loc cu ei și calificarea, în proporție de 70% era ca făcută, mai ales că vine meciul cu Kosovo de acasă și trebuie să îl câștigăm.
Avem două zile să pregătim meciul, trebuie să luăm cele trei puncte dacă vrem să mergem la European, dacă nu, mai bine stăm acasă.
Bineînțeles că poate vor veni cu un moral mai bun (n.r. după remiza cu Elveția), dar noi trebuie să ne facem jocul nostru, avem foarte multe de îmbunătățit, atât pe faza ofensivă cât și defensivă. Dacă jucăm la capacitatea maximă și facem ce trebuie să facem pe teren, cred că vom câștiga”, a spus Marin, la flash-interviul de după meci.
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Kosovo
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 4/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 20/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 8/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 29/2)
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Darius Olaru (FCSB, 12/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 61/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 47/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 10/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 8/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 13/3)
ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 37/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 32/4), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus 0-0
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel 1-1, Kosovo – Elveția 2-2
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I, după 5 etape
Etichete: echipa nationala a romaniei , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...