Răzvan Burleanu a văzut imaginile din Kosovo și a făcut un anunț pentru toți fanii naționalei României
articol scris de Digi Sport31.05.2023, 08:56
FRF ia în calcul interzicerea deplasării suporterilor români la meciul dintre prima reprezentativă şi Kosovo, programat la Pristina, în 16 iunie, în preliminariile CE 2024, ca urmare a incidentelor care au loc la graniţa cu Serbia.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România ar putea să nu fie susținută de fani în Kosovo
Galerie Foto
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că este îngrijorat de situaţia din nordul statului Kosovo şi din acest motiv există posibilitatea ca naţionala României să nu fie susţinută din tribune de fani.
"Încă din primul moment în care au apărut aceste incidente la graniţa dintre Serbia şi Kosovo s-a înfiinţat un grup de lucru la nivelul FRF. Suntem într-un dialog foarte strâns cu biroul României de la Pristina, cu federaţia locală de fotbal, precum şi cu UEFA. În momentul de faţă, ţinând cont de informaţiile pe care le avem, putem să concluzionăm că nu există un risc privind disputarea partidei oficiale dintre România şi Kosovo de la Pristina.
Avem însă o îngrijorare în ceea ce priveşte siguranţa suporterilor noştri care se vor deplasa la Pristina. De aceea îi rog pe această cale pe fani să urmărească toate canalele oficiale ale FRF unde vom publica toate informaţiile pe care le vom avea. Pentru că ne interesează ca siguranţa suporterilor să nu fie în pericol. Ăsta e obiectivul nostru. Vom pune mai presus de orice securitatea şi siguranţa suporterilor români, de aceea luăm chiar mai multe scenarii. În zilele următoare vom reveni cu mai multe informaţii despre acest subiect", a spus Răzvan Burleanu.
"Nu avem un risc privind disputarea meciului. Când sunt astfel de meciuri iar în zonă se întâmplă anumite incidente în mod automat numărul forţelor de securitate şi ordine să crească. Ceea ce se va întâmpla cu siguranţă şi la meciul nostru de la Pristina. Cu siguranţă că atunci când discuţi despre riscuri de securitate în mod normal poate să fie şi un scenariu precum mutarea partidei.
Dar cu siguranţă acesta nu este un scenariu care să se afle azi pe agenda noastră. Unul dintre scenariile noastre este pur şi simplu să nu beneficiem de aportul suporterilor noştri dacă vom avea cel mai mic risc la adresa siguranţei lor", a adăugat preşedintele FRF.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte la 16 iunie (ora 21:45), pe Stadionul Fadil Vokrri din Pristina, selecţionata statului Kosovo, într-o partidă contând pentru preliminariile Campionatului European din 2024.
În ultimele zile în nordul statutului Kosovo, la graniţa cu Serbia, au avut loc ciocniri violente între etnicii sârbi şi forţele de securitate kosovare. Incidentele au avut loc pe fondul protestelor etnicilor sârbi împotriva preluării mandatului de către primari albanezi într-o zonă cu majoritate sârbă după alegerile pe care ei le-au boicotat.
NATO va desfăşura un contingent suplimentar în Kosovo după ce 30 de membri ai Forţei internaţionale de pace KFOR au fost răniţi în recentele violenţe, scrie Digi24.
Etichete: romania , suporteri , frf , kosovo , razvan burleanu , pristina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...