Răzvan Burleanu a dezvăluit cine a dorit ca meciul cu Muntenegru să se dispute pe ”Cluj Arena”
26.08.2016, 20:46Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat vineri că în decizia privind locul de disputare a meciului România - Muntenegru din preliminariile CM 2018 a contat şi opinia selecţionerului Christoph Daum, care şi-a dorit ca partida să se desfăşoare pe Cluj Arena.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”Decizia de a organiza meciul pe Cluj Arena a fost luată ieri. În opţiunea pe care am luat-o (n.r. - de a organiza meciul pe Cluj Arena) am ţinut cont şi de părerea domnului Daum. Ne-am consultat şi dumnealui şi-a dorit ca acest meci să se joace pe Cluj Arena.
Noi am avut permanent în vedere două obiective: să avem o suprafaţă de joc bună şi să ne respectăm angajamentul luat faţă de clujeni ca acest meci să se dispute pe Cluj Arena. De aceea am solicitat UEFA să trimită un expert în gazon natural astfel încât să avem un raport”, a spus oficialul FRF.
A fost reluată vânzarea biletelor
Burleanu a caracterizat drept ”un hazard al neputinţei” situaţia în care se găsea FRF după ce gazonul de pe Cluj Arena fusese afectat în urma găzduirii festivalului Untold.
”Cum am văzut aceste probleme cu gazonul de la Cluj m-a trecut un sentiment pe care l-aş putea caracteriza ca pe un hazard al neputinţei. Pentru că atunci când am vrut să organizăm meciul cu Spania la Bucureşti nu s-a putut... acum când vrem la Cluj apar nenumărate probleme. Acest hazard al neputinţei ne caracterizează pe noi ca români ca să nu putem face lucrurile bine.
Dar dacă se va ţine cont de toate recomandările zi de zi, noapte de noapte, atunci la ora jocului vom avea un gazon bun”, a menţionat Burleanu.
Gazonul de pe Cluj Arena a fost extrem de afectat după găzduirea festivalului Untold, motiv pentru care conducerea FRF a oprit vânzarea biletelor, luând în calcul mutarea meciului pe stadionul formaţiei CFR Cluj, ”Dr. Constantin Rădulescu”. Ulterior, după vizita expertului UEFA, federaţia a decis ca meciul să se dispute totuşi pe Cluj Arena.
Etichete: romania muntenegru cluj arena , burleanu daum stadion romania , burleanu romania muntenegru , romania muntenegru daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...