Raţ are ruptură și lipsește de pe teren între 10 și 14 zile: „Fac tot ce e posibil să joc cu Irlanda de Nord!”
03.11.2014, 17:24La ultimul meci pe care echipa sa de club, PAOK Salonic, l-a jucat în deplasare, duminică, la Ergotelis, Răzvan Raţ a solicitat înlocuirea în minutul 33. Căpitanul naţionalei a simţit o durere musculară la piciorul stâng şi a preferat să nu rişte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Luni, la 24 de ore după meci, fundaşul stânga a efectuat un control medical şi un RMN. Verdictul a fost din păcate unul destul de îngrijorător: "O mică ruptură fibrilară pe muşchiul adductor." La astfel de leziuni perioada de recuperare poate fi de minimum 10-14 zile, adică la limită pentru ca poate cel mai în formă stranier la ora actuală să poată fi prezent pe teren la meciul de pe 14 noiembrie cu Irlanda de Nord.
“Astfel de lucruri fac parte din viaţa de fotbalist. Sigur că nu îmi convine, dar nu disper. Voi face tot ce e omeneşte posibil pentru a juca cu Irlanda de Nord. Nici nu concep să ratez meciul ăsta.”, a declarat cel care la ultimul meci al tricolorilor a bifat selecţia cu numărul 100.
Aproape sigur, vedeta lui PAOK nu va putea fi pe teren la următoarele două meciuri pe care liderul din Grecia le va juca împotriva Fiorentinei, joi, în Europa League, şi Panathinaikos, duminică, în campionatul elen.
Ajuns la 33 de ani, fotbalistul care a debutat la naţională sub comanda lui Anghel Iordănescu acum 12 ani, traveresează cea mai bună perioadă a carierei. A fost declarat constant jucătorul etapei în întrecerea internă unde evoluează şi a fost ales de fiecare dată în ultimul timp jucătorul lunii la PAOK. Pe lângă assisturile care l-au consacrat, Raţ a şi marcat în ultima vreme în tricoul „alb-negru”, având trei goluri în actuala ediție de campionat.
Etichete: razvan rat , romania irlanda de nord , razvan rat accidentat , rat ruptura irlanda de nord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...