Foto "Rămâi în ţara ta!" Turcii nu mai vor să audă de Lucescu şi îi cer demisia. Ce scriu cele mai importante ziare
10.11.2017, 00:28România - Turcia 2-0. Înfrânt la primul meci ca adversar al naționalei României, Mircea Lucescu nu este menajat de turci. Fostul internațional Nihat Kahveci, care i-a fost adversar în campionat, pe când românul antrena la Galatasaray și ex-atacantul evolua la Beșiktaș, i-a cerut demisia, iar presa din Turcia face o analiză obiectivă, dar deloc optimistă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După meci, selecționerul român din "Țara Semilunei" a precizat că pretențiile sale de la acest meci nu au fost ridicate, mai ales că a chemat în premieră la națională jucători pe care i-a cunoscut chiar cu o zi sau două înaintea jocului. Turcii, însă, aveau așteptări mai mari și nu le-a picat deloc bine înfrângerea de la Cluj.
Nihat (37 de ani, 69 de meciuri și 19 goluri în prima reprezentativă a Turciei, alături de care a terminat pe locul 3 la Cupa Mondială din 2002) a postat două mesaje pe Twitter, ambele încheiate cu hashtag-ul “lucescuistifa” (demisialucescu). "În prima repriză am jucat de parcă am fi avut interdicție să legăm 3 pase. Ca o glumă", a fost prima postare a lui Kahveci. "Sunteţi în ţara dumneavoastră. Cred că ar trebui să rămâneţi acolo, domnul meu", a mai scris fostul internațional turc.
Presa de pe malurile Bosforului a taxat prestația Turciei, care, la fel ca România, a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018 și începe drumul pentru Campionatul European din 2020. Majoritatea publicațiilor au punctat că golurile victoriei României au venit din partea lui Grozav, jucătorul lui Karabukspor.
Fanatik: "Lucescu a renunțat la 10 nume față de momentul în care a preluat echipa, a dat semnalul construirii unei noi echipe și a ieșit pe teren cu un 11 întinerit. Naționala noastră nu a arătat prezență în luptă și am pierdut cu 2-0".
Hurriyet, secțiunea Spor Arena: “Echipa naţională nu a dat speranţe. Turcia a jucat prost în faţa adversarei sale şi nu a dat speranţe pentru viitor".
Sporx.com: "Naţionala nu a satisfăcut la Lucescu acasă! Pe rețelele de socializare au început să apară cereri de demisie".
Fotomac: "Statistică înfricoşătoare cu Lucescu! În doar 5 meciuri… Echipa naţională a câştigat un singur meci cu Lucescu, din cele 5 disputate - 4 oficiale şi unul amical”.
Milliyet: "Echipa naţională a fost doborâtă de un jucător de la Karabukspor".
Cumhuriyet: “Naţionala a avut o prestaţie sub medie timp de 90 de minute şi aproape că nu a avut vreo ocazie. Prima reprezentativă continuă cu rezultatele nesatisfăcătoare sub conducerea lui Lucescu. Cu tehnicianul român, echipa Turciei a înregistrat în 5 meciuri o singură victorie, 3 înfrângeri şi o remiză şi a înscris doar 3 goluri şi a primit nouă".
Galerie Foto
Etichete: mircea lucescu , romania turcia , presa turcia , romania-turcia 2-0 , presa lucescu , mircea lucescu romania - turcia , lucescu romania - turcia 2-0 , video romania - turcia 2-0 , romania - turcia 2-0 digi sport , live romania - turcia 2-0 , goluri romania - turcia 2-0 , demisia lucescu , lucescu demisia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...