Radu Drăgușin, nemulțumit de minutele pe care Edi Iordănescu i le-a oferit la echipa națională: ”Nu ești fotbalist dacă ești fericit când nu joci”
articol scris de Digi Sport09.04.2022, 19:59
Radu Drăgușin (19 ani), fundașul împrumutat de Salernitana de la Juventus, a debutat la echipa națională de seniori a României în partida amicală pierdută cu Grecia, scor 0-1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Apărătorul central a fost introdus pe teren de Edi Iordănescu, în minutul 88 al confruntării de pe teren propriu care a avut loc pe stadionul din Ghencea. Fundașul nu a ieșit în evidență, însă nu s-a făcut remarcat nici cu vreo eroare.
Florin Manea, revoltat că Radu Drăgușin nu a jucat contra Israelului
În al doilea meci al tricolorilor sub comanda lui Edi Iordănescu, scor 2-2 cu Israel, Radu Drăgușin nu a mai fost introdus pe teren niciun minut. Florin Manea, agentul fotbalistului, este de părere că fundașul ar fi trebuit să primească mai multe minute din partea selecționerului.
”Mă așteptam să îl fi văzut mai mult în meciul al doilea. Nu ești fotbalist dacă ești fericit când nu joci. Normal că a fost nefericit că nu a jucat. Mor când aud că mai are timp… Când îl aud pe Stoichiță că zice că mai are timp”, a declarat Florin Manea, pentru ProSport.
Radu Drăgușin, sfătuit să joace la o echipă de mijlocul clasamentului în Italia, pentru a avea și mai multe șanse la echipa națională
Dinu Gheorghe, fost conducător la Rapid, este de părere că Radu Drăgușin se va dezvolta în continuare ca jucător dacă va continua să evolueze la un nivel bun în Italia. Acesta este convins că Drăgușin ar putea fi o certitudine la echipa națională până la vârsta de 23 de ani, dacă va avea evoluții constante la o echipă de cel puțin jumătatea clasamentului în Serie A.
”E bine să le facă pe toate la timpul lor, încet-încet, pentru că el a avut o șansă și chiar dacă a jucat la două echipe, una care se luptă să scape de la retrogradare, Sampdoria, și are ceva șanse, acum Salernitana, care e o echipă deja retrogradată. Faptul că el poate juca la un nivel foarte bun, la nivelul campionatului mă refer, și are adversari de calitate, îl va ajuta foarte mult.
Eu îmi doresc ca anul viitor să se ducă undeva, dacă nu merge la Juventus, la o echipă de mijlocul clasamentului care să și performeze puțin, să îi dea mai multe încredere, mai mult tupeu în joc. Sigur, are calități deosebite.
Dacă ne referim la postul pe care îl joacă, așa cum vorbim despre Tavi Popescu că va fi o certitudine în cel mai scurt timp și un mare talent care va confirma, eu zic că și el la linia de apărare, la cei de 21-22-23 de ani e un lider prin ce calități are, dar eu zic să așteptăm”, a declarat Dinu Gheorghe, pentru sursa citată.
Etichete: florin manea , romania grecia , radu dragusin , debut radu dragusin echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...