Exclusiv "Provoacă-l, spune-i că nu e jucător!". Cum și-a motivat jucătorii Mircea Lucescu pentru victoria memorabilă cu Italia
17.04.2020, 10:48Mircea Lucescu (74 de ani) a dezvăluit tactica pe care a abordat-o la meciul cu Italia, din urmă cu exact 37 de ani, în urma căruia tricolorii reușeau să învingă campioana mondială de la acel moment.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Golul înscris de Boloni pe Stadionul "23 August" aducea tricolorilor prima victorie a României împotriva unei campioane mondiale. În urmă cu doar un an, Italia cucerea titlul, după victorii memorabile contra Braziliei și Germaniei.
Selecționerul de la acel moment a rememorat modul în care a reușit să îi motiveze pe jucătorii săi.
"Dosarul meciului cu Italia a rămas la Donețk, cu toate bilețelele pe care le foloseam. Așteptam să doarmă și le puneam la capul lor, era scris cam ce avea fiecare de făcut. Și de încurajare, și de tot!", a spus Lucescu, la emisiunea Campionii Digi Sport.
Mircea Lucescu: "Provoacă-l, spune-i că nu e jucător!"
Ulterior, "Il Luce" a povestit ce i-a transmis lui Gino Iorgulescu să facă pentru a-l opri pe Paolo Rossi, atacantul italienilor, care făcuse spectacol la Campionatul Mondial din 1982.
"Un joc fantastic a fost, ar trebui să vorbesc la superlativ despre toți jucătorii, au fost senzaționali. Și Cami (n.r. - Rodion Cămătaru), și Balaci, și Boloni.
Gino Iorgulescu, care i-a făcut zile grele lui Rossi, nu pot spune că a fost un mare talent, dar a fost foarte inteligent în joc. Ce viață grea i-a făcut lui Rossi! I-am spus <provoacă-l, spune-i că nu e jucător, cine e el și ce caută în echipa asta?>. Până la urmă, scopul scuză mijloacele", a mai spus Lucescu.
România – Italia 1-0, preliminariile CE 1984
A marcat: Boloni (24)
Stadion: 23 August, 16 aprilie 1983. Spectatori: 80.000
- România: Moraru – Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu – Augustin (70 Andone), Boloni, Klein – Balaci – Geolgău (87 Cîrțu), Cămătaru. Antrenor: Mircea Lucescu
- Italia: Zoff – Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini – Marini, Tardelli, Antognoni (57 Dossena), Conti – Bettega (70 Altobelli), Rossi. Antrenor: Enzo Bearzot.
Etichete: mircea lucescu , echipa nationala , gino iorgulescu , romania italia , euro 1984
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...