Propunerea prin care Contra speră să-l readucă pe Ştefan Radu la naţională: "Ar fi util şi aşa"
02.11.2017, 13:20Un nou selecţioner, o nouă tentativă de a-l readuce pe Ştefan Radu la echipa naţională. Fundaşul lui Lazio este una una dintre priorităţile lui Cosmin Contra, iar tehnicianul de 41 de ani are o propunere surpriză pentru fostul dinamovist.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Trei ani şi jumătate au trecut de la "dubla" cu Ungaria şi Olanda, disputată în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, când apărătorul de 31 de ani a fost ultima oară la lot.
La fel ca şi precedenţii selecţioneri, Contra este decis să-l facă pe Ştefan Radu să se răzgândească şi să revină la echipa naţională. "Guriţă" se bazează pe relaţia bună pe care o are cu fundaşul, care i-a fost coleg printre "tricolori". Cei doi au jucat de şase ori împreună pentru România.
"Am jucat cu el, îl cunosc puţin şi mă gândeam că poate am puţine şanse. O să ajung la Roma şi o să-i fac o propunere care cred că e interesantă pentru ambele părţi. Să văd dacă pot să-l conving.
Un jucător ca Ştefan Radu, cu experienţa lui şi la o vârstă la care poate să ajute destul de bine echipa naţională, cred că trebuie încercat", a declarat Contra, la "Digi Sport Special".
Soluţia prin care fostul antrenor al lui Dinamo speră să ajungă la un numitor comun cu unul dintre liderii lui Lazio este ca acesta să fie convocat doar la jocurile importante din preliminariile Euro 2020.
"O să încerc să-i propun o variantă, să vedem dacă o va accepta", a explicat Contra, confirmând apoi că este vorba despre un compromis prin care Radu să nu evolueze în toate jocurile din calificări: "Eu cred că ar fi util şi aşa".
Ștefan Radu joacă pentru Lazio din 2008 şi are un contract valabil până în 2020. În aproape un deceniu petrecut în capitala Italiei, a adunat 288 de prezenţe în toate competiţiile, fiind pe locul 10 în istoria all-time a clubului, şi a cucerit două Cupe ale Italiei şi tot atâtea Supercupe.
Etichete: lazio , echipa nationala , stefan radu , cosmin contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...