Exclusiv Principala cauză a rezultatelor modeste înregistrate de naționala României: ”E o mare problemă”
articol scris de Digi Sport08.06.2022, 22:45
Echipa națională a României a pierdut primele două jocuri din Liga Națiunilor, iar Edi Iordănescu (43 de ani) a rămas fără victorie pe banca ”tricolorilor”.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
România a evoluat în mandatul lui Iordănescu jr în compania unor formații de același nivel sau considerate mai slabe, Grecia, Israel, Muntenegru și Bosnia, însă nu a reușit să se impună în fața niciuneia dintre ele.
Răzvan Lucescu a identificat principala problemă a naționalei României: ”Valoarea modestă a jucătorilor”
Fostul selecționer Răzvan Lucescu (53 de ani), actualul tehnician al lui PAOK, consideră că ”seceta” de rezultate a naționalei României este cauzată în principal de valoarea scăzută a fotbaliștilor pe care Edi Iordănescu îi are la dispoziție.
”E valoarea foarte modestă a jucătorilor. Dar când mă refer la asta, mă gândesc la educație, la mentalitate, la spirit. Nu avem această mentalitate, cedăm, noi abandonăm. Când simțim că ceva e dificil, renunțăm la luptă.
Ce se întâmplă cu jucătorii români din afară? Cine joacă, unde, cine se impune? Vorbim despre Chiricheș, sunt foarte mulți jucători mari care au greșit, a jucat la Tottenham, la Napoli, e un jucător bun.
Nu e unul care să fie un lider, iar noi așa îl considerăm. Asta înseamnă că nu avem lider. Răzvan Marin nu este un lider. Dacă nu fac vreo greșeală, mă opresc aici. Jucătorii de la Galatasaray nu joacă, cei de la Parma nu s-au impus. Cine mai e? Ăștia sunt jucătorii noștri. E o mare problemă.
Poate greșesc, dar nu sunt la nivel de top. Nu avem jucători în primele țări din lume la echipe de top. E Tătărușanu la Milan, care s-a retras de la națională. Aș vrea să spun că Liga 1 e un campionat tare, spectaculos. Din prisma omului profesionist, nu e un fotbal de calitate”, a declarat Răzvan Lucescu, la emisiunea Fotbal Club.
Rezultatele lui Edi Iordănescu pe banca naționalei:
- România - Grecia 0-1
- Israel - România 2-2
- Muntenegru - România 2-0
- Bosnia - România 1-0
Fanii naționalei României i-au ironizat pe ”tricolori” prin intermediul meme-urilor
Unii dintre suporterii naționalei nu au digerat prea bine ultimele rezultate ale favoriților și au fost supărați, în timp ce alții s-au rezumat la a face glume pe seama înfrângerilor și prestațiilor elevilor lui Edi Iordănescu. Astfel, pe internet au apărut numeroase meme-uri prin care internaționalii români au fost ironizați.
Galerie Foto
Etichete: razvan lucescu , jucatori romania , romania liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...