Prima reacție a lui Vasile Mogoș, după ce a ieșit accidentat din meciul cu Olanda, iar România a fost eliminată de la EURO
articol scris de Digi Sport03.07.2024, 09:55
România a fost eliminată din optimile Campionatului European, după ce a fost învinsă de Olanda, scor 0-3.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Tricolorii” au întâmpinat mari probleme în prima repriză, după ce Denzel Dumfries i-a spart capul lui Ianis Hagi încă din minutul 2. ”Prințul” nu a fost singura victimă a olandezului din prima repriză, iar Vasile Mogoș a simțit acest lucru pe pielea sa.
Vasile Mogoș, mesaj după ce a ieșit accidentat din meciul România - Olanda 0-3
În minutul 32 al partidei, Denzel Dumfries a avut o intrare ”criminală” la Mogoș, după ce a intrat cu tot corpul în internaționalul român. Fundașul CFR-ului s-a prăbușit pe teren și a avut nevoie de schimbare, după ce a fost tamponat violent.
În locul acestuia a intrat pe teren Bogdan Racovițan, iar Andrei Burcă a fost trimis pe postul de fundaș stânga, acolo unde a evoluat până la final.
La mai bine de șase ore de la terminarea partidei, Vasile Mogoș a postat un mesaj pe rețelele sociale, dar și un tricou semnat de toți ”Tricolorii”.
”Un sânge de ROMÂN”, a scris Mogoș pe Instagram.
Presa din Olanda a dat verdictul: "Olanda a fost mult mai puternică decât România!"
Galerie Foto
La scurt timp după succesul în fața României, presa din Olanda a reacționat și a oferit un verdict tranșant: naționala lui Ronald Koeman a fost mult mai puternică decât adversara sa.
"Naționala Olandei a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului European, după un succes meritat marți seara. Sâmbătă, vom întâlni Turcia, care a învins călăul Olandei, Austria. Olanda a fost mult mai puternică decât România, mulțumită lui Cody Gakpo și lui Donyell Malen: 3-0.
Ronald Koeman s-a plimbat neliniștit în careul său de antrenor, la Munchen, pentru destul de mult timp. Cu capul în pământ, spera la golul 2 al eliberării pentru Olanda. După 84 de minute, s-a întâmplat, în sfârșit. Într-un duel pe linia de fund, Cody Gakpo a fost cel mai deștept, a ținut mingea în teren și i-a pasat lui Donyell Malen, care a marcat ușor pentru 2-0.
Koeman&Co. s-au putut bucura zgomotos, în sfârșit, alături de fanii olandezi de pe stadion. Mai ales după ce Malen a făcut 3-0, în minutele de prelungire. Biletul pentru sferturi era în sfârșit securizat.
După ce Gakpo a deschis scorul, Olanda a dominat clar multe secvențe ale meciului. Din punct de vedere tehnic, am fost mult mai bun decât românii, dar golul 2 întârzia să vină. Ne-a lipsit precizia la finalizare, iar portarul Florin Niță a salvat mai multe mingi. După mai multe ratări, Malen a dat drumul petrecerii la Munchen, un oraș încărcat de istorie pentru olandezi.", au notat jurnaliștii de la ad.nl.
Golurile ”Portocalei Mecanice” în meciul cu România au fost marcate de Cody Gakpo, minutul 20, și Donyell Malen, care a reușit ”dubla” în minutul 83, respectiv 90+3.
Etichete: romania , olanda , romania - olanda , euro , vasile mogos , euro 2024 , denzel dumfries
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...