Prima reacție a lui Drăguș, după debutul la națională: "Mi-am împlinit un vis!". Ce i-a spus Contra înainte de meci
11.09.2018, 00:22Serbia - România 2-2. Naționala României a plecat cu o remiză de la Belgrad, într-un meci în care la prima reprezentativă și-a făcut debutul tânărul Denis Drăguș. Jucătorul de 19 ani al Viitorului a fost aruncat în luptă de selecționerul Cosmin Contra încă din primul minut și a fost schimbat după o oră de joc.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Drăguș a fost al 13-lea jucător debutat de Cosmin Contra de când se află pe banca naționalei și al 12-lea pe care echipa lui Gică Hagi îl dă la prima reprezentativă. La finalul duelului, a ținut să-i mulțumească selecționerului Cosmin Contra și a recunoscut că a avut emoții înainte de startul partidei.
"Un meci special, îi mulţumesc lui Mister pentru debut şi pentru că mi l-a oferit atât de devreme. Sper ca în continuare să nu dezamăgesc şi să mai vin la naţională. Am fost puţin emoţionat când mi-a spus Mister că voi juca, dar e doar un meci de fotbal, nimic nu se poate întâmpla. Mi-a dat încredere, mi-a spus să am curaj şi să fac ce ştiu, pentru că am calitate. A fost un vis de când m-am apucat de fotbal. Mă bucur că l-am împlinit şi sper să-l trăiesc în continuare" a precizat Drăguș, la Protv.
Atacantul de 19 ani nu l-a uitat nici pe Gică Hagi, cel care l-a lansat în fotbalul mare și i-a sugerat lui Cosmin Conta să-l convoace la prima reprezentativă. "Cred că domnul Hagi se bucură. El ne-a dat încredere şi ne-a adus până aici. Îi mulţumesc că mă susţine şi sper să arăt de ce sunt în stare în continuare" a mai precizat Drăguș.
În ceea ce privește rezultatul, jucătorul Viitorului e de părere că a fost unul echitabil. "E un ritm ridicat, nivelul e foarte mare. Ne bucurăm că am jucat de la egal la egal cu ei. Am arătat că prin atitudine şi determinare, sumele astea sunt doar nişte cifre" a recunoscut internaționalul român.
Etichete: cosmin contra , liga natiunilor , denis dragus , serbia - românia 2-2 , debut dragus nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...