Olandezii nu ne iartă nici la declarații: "Românii au avut una-două ocazii, foarte mici"
27.03.2013, 01:02Selecţionerul naţionalei Olandei, Louis van Gaal, a declarat, marţi seară, după victoria în faţa României, scor 4-0, că a fost cel mai bun meci al elevilor săi de când se află el pe banca tehnică, informează Algemeen Dagblad.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"A fost cel mai bun meci al Olandei sub conducerea mea. Am jucat împotriva unui adversar foarte disciplinat, dar am jucat aproape perfect. Puteam să câştigăm la o diferenţă mai mare, pentru că am mai avut ocazii. Ştiu valoarea lui Van Persie, am avut încredere în el. Mi-a răsplătit această încredere cu două goluri.", a spus Van Gaal.
Fundaşul Stefan de Vrij (foto, 21 de ani) a afirmat că naţionala României nu a pus probleme Olandei. "Poate că ei au avut una sau două ocazii foarte mici, dar nimic mai mult. Totul a fost bine pentru noi şi suntem mulţumiți. Eu personal am pierdut mingea de câteva ori, dar învăţ din astfel de meciuri.", a precizat De Vrij.
Echipa naţională a României a fost învinsă, marţi, în deplasare, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0 (1-0), de reprezentativa Olandei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.
Golurile partide au fost marcate de Van der Vaart '12, Van Persie '56, '65 din penalti şi Lens '90.
Cu "dubla" reuşită în meciul contra României, Robin van Persie a ajuns la 34 de goluri şi i-a întrecut în clasamentul all-time al golgheterilor naţionalei Olandei pe Johan Cruyff şi pe Abe Lenstra, ambii cu câte 33 de goluri.
Van Persie l-a egalat în această ierarhie pe Klaas-Jan Huntelaar. Golgheterul all-time al naţionalei Olandei este Patrick Kluivert, cu 40 de reuşite.
Etichete: fotbal , olanda romania , brazilia 2014 , preliminariile cupei mondiale , olanda - romania 4-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...