Octavian Popescu, noua speranță a ‘tricolorilor’. Sfatul lui Ciprian Marica pentru Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport30.03.2022, 15:01
Octavian Popescu (19 ani) a jucat primele meciuri la echipa națională de seniori, în mandatul lui Edi Iordănescu, fiind introdus pe teren în repriza a doua a confruntărilor cu Grecia și Israel.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ciprian Marica cere "mai multă încredere" pentru Octavian Popescu
Octavian Popescu a jucat 30 de minute cu Grecia și 10 minute cu Israel.
Fostul internațional Ciprian Marica (36 de ani) este de părere că Tavi Popescu ar trebui să primească mai multă încredere din partea selecționerului, în ciuda vârstei fragede.
"Octavian Popescu… am mai văzut astfel de cazuri la noi, cu jucători tineri de la care se așteaptă multe. Haideți să-l lăsăm pe acest puști să demonstreze, să joace. Cred că ar trebui să i se dea mai multă încredere. Când a intrat, a arătat lucruri bune, într-adevăr. Are personalitate, a reușit câteva driblinguri.
Ce dacă are 19 ani? Eu, la 19 ani, jucam titular în Champions League și la echipa națională. Dacă e bun, să joace! La 24 de ani, deja pentru Germania nu mai ești un jucător de interes", a spus Ciprian Marica la Pro X.
- Octavian Popescu a reușit 8 goluri și 3 pase decisive pentru FCSB în acest sezon, în 30 de meciuri.
Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu , ciprian marica , marica , octavian popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...