Obiectivele lui Mircea Lucescu la echipa națională! Pe câți ani semnează
articol scris de Digi Sport06.08.2024, 09:42
Mircea Lucescu (79 de ani) revine pe banca echipei naționale de fotbal a României, după nu mai puțin de 38 de ani de la primul mandat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După mai multe runde de negocieri, ”Il Luce” a fost convins de președintele Răzvan Burleanu (40 de ani) să accepte propunerea.
Ce obiective are Mircea Lucescu la naționala României
Prezentarea oficială a lui Mircea Lucescu va avea loc în cursul zilei de marți, 6 august, de la ora 11:30, iar cei de la golazo.ro au anunțat detaliile contractului.
Conform sursei citate, tehnicianul de 79 de ani va semna un contract valabil pe doi ani, adică până în 2026.
Pentru naționala României urmează Liga Națiunilor, acolo unde se află în grupă cu Cipru, Kosovo și Lituania. Chiar dacă lui Edi Iordănescu i s-a impus să câștige grupa de Nations League, federalii au decis să treacă în planul secund această competiție.
Astfel, Mircea Lucescu are obiectivul de a clasa naționala pe un loc cât mai bun.
Obiectivul principal al lui ”Il Luce” pe banca tehnică a României este calificarea la Campionatul Mondial din 2026, turneu final la care reprezentativa țării noastre nu s-a mai calificat din 1998.
- Între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986 a mai fost Mircea Lucescu selecționerul României.
Mircea Lucescu, al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului
Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, în spatele lui Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City, care are 39 de trofee. Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de cupe, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38 de trofee). Tehnicianul român vorbește chiar de 37 de trofee și pune la socoteală promovările cu Corvinul și cu Brescia.
De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a mai antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.
Etichete: romania , mircea lucescu , echipa nationala , mircea lucescu selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...