News Alert O adevărată minune! România a învins şi Rusia şi suntem calificaţi la Turul de Elită
11.11.2017, 15:54România U19 a reuşit al doilea rezultat excelent în grupa de calificare pentru Turneul de Elită, care i-a adus calificarea la importanta competiţie. După victoria cu Grecia (2-1), tricolorii pregătiţi de Adrian Boingiu au învins azi naţionala similară a Rusiei, scor 2-1. Golurile echipei noastre au fost reuşite de Moruţan (61) şi Măţan (70). Pentru ruși a marcat Tsypchenko (84).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rezultatul excelent vine după ce mulţi ani sectorul de copii şi tineret nu mai reuşea să ajungă nici măcar la un Turneu de Elită, de turneele finale ale Campionatelor Europene nici nu mai putea fi vorba. În afara rezultatului de astăzi, România U17 s-a calificat la Turneul de Elită, iar tricolorii U21 au terminat 1-1 cu Portugalia (VIDEO) şi conduc grupa de calificare cu 11 puncte.
Excepţiile le-au constituit naţionalele U15, în 2014, antrenată de Florin Răducioiu, şi U17 în 2011, aceasta din urmă participantă chiar la turneul final al Euro.
În prima etapă, România s-a impus în fața Greciei, gazda grupei de calificare, cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Moruțan (39) și Sîntean (65), după ce Douvikas (24) reușise să deschidă scorul. În aceeaşi zi, Rusia a câștigat categoric duelul cu Gibraltar, scor 6-0. România mai are de disputat meciul cu Gibraltar, marţi, pe 14 noiembrie, la ora 16:00.
Echipa României la meciul cu Rusia
Vlad - Haruț, Screciu, Dima, Trușescu (81 Berci) - Boboc (66 Moldoveanu), Dragomir-cpt. - Moruțan, Mățan (76 Băluță), Micovschi - Sîntean;
Rezerve: Costache - Neciu, L. Gheorghe, Merloi, Vidrășan, Podină;
Antrenor: Adrian Boingiu.
Căpitanul Vlad Dragomir a fost eliminat în al doilea minut de prelungiri.
Sursa foto: frf.ro
Etichete: romania u19 , calificare romania , rusia - romania , rusia u19 - romania u19 , rusia u19 - romania u19 1-2 , romania calificare turul de elita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...