"Nu mai suntem cea mai bună echipă din lume!" Paul Pogba, discurs tranșant după al cincilea meci al Franței fără victorie
articol scris de Digi Sport05.09.2021, 23:04
Echipa națională a Franței trece în ultimul timp printr-o perioadă slabă din punct de vedere al rezultatelor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Selecționata pregătită de Didier Deschamps nu a mai reușit să câștige de cinci meciuri, terminând la egalitate patru dintre acestea și pierzând la loviturile de departajare în fața Elveției, la Campionatul European.
Paul Pogba recunoaște că Franța nu mai este cea mai bună echipă națională din lume
Paul Pogba, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai "albaștrilor", a acordat un interviu după remiza cu Ucraina, 1-1. Fotbalistul lui Manchester United nu s-a ferit să vorbească deschis despre forma slabă a echipei sale, spunând și că aceasta nu mai este cea mai bună selecționată din lume.
"A vorbit multă lume despre noi, spunând că suntem cea mai bună echipă din lume. Nu mai suntem cea mai bună echipă din lume. Asta s-a întâmplat, iar acum trebuie să ne facem din nou treaba pe teren pentru a redeveni cei mai buni. Trebuie să se schimbe unele lucruri și atunci când ești pe teren, trebuie să fii mândru, pentru că mă enervează să nu câștig cu echipa Franței. Toți jucătorii simt la fel ca mine pentru că, în aceste momente, totul este extrem de dificil.
A trecut mult timp de când am câștigat cu Franța și îmi e dor, tuturor ne este. Trebuie să schimbăm toate astea și să devenim mult mai agresivi, să udăm mai mult tricourile și să avem mai multă dorință, atât. Flacăra noastră s-a stins puțin și trebuie s-o reaprindem", a mărturisit Pogba.
Ole Gunnar Solskjaer crede că Paul Pogba va rămâne la Manchester United
PSG se gândește deja la următoarea lovitură pe piața transferurilor și pregătește o ofertă pentru Pogba. Acesta ar putea câștiga la Paris aproximativ 600.000 de euro pe săptămână, adică aproape 31 de milioane de euro pe an, scrie The Independent.
Pogba se va afla la final de contract în iunie 2022 şi încă nu şi-a prelungit înțelegerea cu clubul englez, care ar urma să-l lase să plece liber peste un an dacă nu-şi va reînnoi angajamentul.
La 28 de ani, mijlocașul este pe lista mai multor echipe, printre care și PSG, însă Solskjaer nu crede în plecarea campionului mondial.
"Paul a revenit de la EURO 2020, este în formă şi la fel de pozitiv, aşa cum au fost şi discuţiile cu el", a spus managerul norvegian pentru presă, în ajunul meciului amical cu Everton, de pe Old Trafford.
"Eu cred că fiecare jucător se gândeşte că aici este locul cel mai bun pentru a câştiga trofee. Când semnezi pentru Manchester United, trebuie să te ridici la nivelul de provocare pe care acest lucru îl reprezintă", a mai spus tehnicianul norvegian.
Etichete: franta , paul pogba , campionatul mondial 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...