Nord-irlandezii sunt furioși pentru că UEFA anunță abia vineri sancțiunea României
28.10.2014, 19:48Suporterii nord-irlandezi și Federația de la Belfast și-au exprimat nemulțumirea pentru faptul că UEFA a amânat din nou o decizie privind prezența spectatorilor în tribune la meciul România –Irlanda de Nord, de pe 14 noiembrie, din preliminariile Euro 2016. Un anunț al deciziei va fi făcut vineri, cu exact două săptămâni înaintea partidei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
E posibil ca în totalitate sau parțial arena să fie închisă spectatorilor, după incidentele de la meciul România – Ungaria, de la începutul acestei luni. Federația de la București speră să scape doar cu o amendă, situație pe care și-o doresc și peste 400 de suporteri nord-irlandezi care au cheltuit deja mai mult de 300 de lire sterline fiecare, pe bilete de avion și camere de hotel rezervate la București.
“Pot înțelege frustrarea fanilor nord-irlandezi și le împărtășesc această frustrare. Am comunicat la UEFA poziția noastră legată de această situație, dar nu a avut niciun impact asupra celor de acolo.”, a declarat Jim Shaw, președintele Federației nord-irlandeze de fotbal.
La rândul lui, Gary McAllister, purtătorul de cuvânt al asociației suporterilor, a declarat pentru Belfast Telegraph: “UEFA a arătat o lipsă de respect nu doar față de fanii nord-irlandezi, ci și față de Federație. Zi de zi s-au cerut informații, fără niciun răspuns. UEFA a tratat nepotrivit această problemă și trebuie să fie mai transparentă. E supărător să aflăm dacă putem merge la meci, cu două săptămâni înainte.”
România – Irlanda de Nord se joacă la București, pe 14 noiembrie, de la ora 21:45 și va putea fi urmărit pe Digi Sport.
Etichete: romania euro 2016 , euro 2016 preliminarii , romania irlanda de nord , romania irlanda de nord digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...