Noi cu "artileria grea", spaniolii cu destule rezerve. Ce surprize pregătesc Iordănescu şi Del Bosque
26.03.2016, 23:07România - Spania este cel mai important test al tricolorilor înainte de Euro. După egalul obţinut în Italia, în toamna trecută, prima reprezentativă vrea să le demonstreze tuturor că se poate lupta de la egal la egal cu adversari de calibru.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu a treia cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere din lume (detalii aici), România speră într-o partidă mare în faţa campioanei europene în exerciţiu. Deşi pe hârtie există o diferenţă clară de valoare în favoarea ibericilor, publicul de pe Cluj Arena, motivaţia superioară a băieţilor noştri şi schimbările din primul "11" ar putea înclina balanţa. Dacă Iordănescu a preferat să protejeze mulţi titulari de drept ai naţionalei în confruntarea cu Lituania, de miercuri, Del Bosque a folosit echipa standard în amicalul cu Italia, scor 1-1. Ca atare, e de aşteptat ca tehnicianul iberic să dea şanse şi altor fotbalişti din lot, astfel că la nivelul omogenităţii adversarii ar putea avea de suferit.
"În meciul cu Spania sper să văd o altă atitudine din partea jucătorilor", a spus Iordănescu la conferinţa de presă de azi, admiţând faptul că va opera o serie de schimbări.
Astfel, în defensivă vor intra mai mult ca sigur Săpunaru şi Dragoş Grigore, însă aceste modificări erau uşor de anticipat. Surprizele pregătite de selecţioner au în vedere însă compartimentul ofensiv. Sânmărtean, Rusescu şi Florin Tănase vor fi trecuţi aproape sigur pe banca de rezerve, urmând ca în locul lor să evolueze din primul minut Hoban, Stanciu (cel mai bun de pe teren cu Lituania, în ciuda faptului că a fost introdus abia în repriza secundă) şi Florin Andone. În special pe ultimul mizează tehnicianul naţionalei, convins că acesta, cunoscând foarte bine adversarii, poate fructifica orice ocazie creată.
De partea cealaltă, Del Bosque va opera destule schimbări faţă de partida cu squadra azzurra. Sergio Ramos s-a întors deja la Real după accidentarea suferită, astfel că Nacho este favorit să îi ia locul în centrul defensivei, alături de Pique.
Casillas ar trebui să primească şi el o şansă, după ce De Gea a jucat contra italienilor, în timp ce în ofensivă vor avea loc o serie de modificări. Aduriz este unul dintre preferaţii lui Del Bosque, care acum profită de forma excelentă pe care vârful o traversează la Bilbao pentru a-l integra cât mai bine în formula de start a Spaniei, dar acesta va începe cel mai probabil ca rezervă. Trio-ul ofensiv va fi format din Pedro, Paco Alcacer şi Nolito, susţine presa de la Madrid.
Formula de start probabilă a Spaniei
Casillas - Gaspar, Nacho (Bartra), Pique, Alba - Silva, Koke, Sergi Roberto - Pedro, Alcacer, Nolito
De notat faptul că selecţionerul Spaniei a spus clar la conferinţa de presă că vrea să îl debuteze pe goalkeeper-ul Sevillei Sergio Rico, însă presa iberică susţine că acesta va intra abia în repriza secundă.
15 meciuri au avut loc de-a lungul timpului între reprezentativele României şi Spaniei. Scorul e perfect egal: 5 victorii noi, 5 egaluri, 5 succese pentru iberici.
România - Spania se joacă duminică, de la ora 21:45, la Cluj și va transmis în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: romania spania , romania spania amical , romania spania amical cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...