Nicolae Stanciu a spus care va fi obiectivul României în amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein
articol scris de Digi Sport03.06.2024, 14:54
Echipa națională a României a început pregătirile pentru EURO 2024.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
După ce s-au aflat timp de mai multe zile în cantonament în baza sportivă de la Mogoșoaia, ”Tricolorii” vor juca două meciuri amicale (cu Bulgaria - 4 iunie și Liechtenstein - 7 iunie) pentru a se încălzi înaintea meciurilor de la turneul final din Germania.
La conferința de presă dinaintea duelului cu Bulgaria, Nicolae Stanciu (31 de ani), decarul și căpitanul naționalei României, a spus care este obiectivul ”Tricolorilor” în cele două partide de pregătire care se vor disputa pe stadionul Steaua din Capitală.
Nicolae Stanciu: ”Cel mai important aspect este să ieșim sănătoși, să nu avem probleme”
Nicolae Stanciu a susținut că obiectivul principal al ”Tricolorilor” în meciurile de pregătire cu Bulgaria și Liechtenstein este să nu se accidenteze și să fie apți 100% din punct de vedere fizic pentru partidele de la EURO 2024.
Însă, în același timp, actualul jucător al lui Damac (formație din Arabia Saudită) a spus că jucătorii echipei naționale vor trata serios cele două meciuri amicale și vor căuta să obțină două victorii.
”Cel mai important aspect este să ieșim sănătoși, să nu avem probleme, dar asta nu va însemna că nu vom trata meciul ca unul oficial.
Avem o săptămână de când suntem împreună și trebuie să punem în aplicare ceea ce am lucrat. Nu pot să intru în detalii tehnico-tactice. Pentru moralul nostru ar fi bine să câștigăm aceste amicale”, a spus Stanciu, la conferința de presă dinaintea partidei amicale cu Bulgaria.
În preliminariile EURO 2024, Stanciu a fost unul dintre ”pilonii” echipei naționale. Astfel, mijlocașul ofensiv a fost titular în toate meciurile României de la această competiție (a bifat 10 prezențe și a marcat 3 goluri).
- 68 de selecții a adunat Stanciu pentru echipa națională și a marcat 14 goluri
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Stanciu, potrivit Transfermarkt
La EURO 2024, România le va înfrunta în grupă pe Ucraina (pe 17 iunie, de la ora 16:00), Belgia (22 iunie, ora 22:00) și Slovacia (26 iunie, ora 19:00).
Lotul preliminar al României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Programul din Grupa României de la EURO
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: bulgaria , amicale , echipa nationala a romaniei , nicolae stanciu , liechtenstein , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ore decisive în a doua zi de negocieri în Coaliție pentru „ordonanța trenuleț”. În lipsă de bani la...