Video Exclusiv Nicolae Stanciu a dat verdictul în privința naționalei României, după eliminarea de la EURO 2024
articol scris de Digi Sport06.07.2024, 13:43
Nicolae Stanciu (31 de ani), căpitanul echipei naționale a României, a intrat în direct la Digi Sport Special și a tras concluziile după prezența noastră la EURO 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- EXCLUSIV Victor Pițurcă, ”dezamăgit” de un jucător al naționalei României: ”Mă așteptam la mai mult de la el”
Nicolae Stanciu: ”Nu asta este limita echipei naționale”
Mijlocașul celor de la Damac a vorbit despre evoluția ”Tricolorilor” din toate cele patru partide, a explicat de ce i-a cedat lui Ianis Hagi tricoul cu numărul 10, iar după multe altele, a simțit nevoia să-i critice pe jurnaliștii români.
Nemulțumirea lui Stanciu este legată, spune el, de modul negativist abordat uneori de jurnaliști.
Concret, Stanciu a spus că evoluția de la acest turneu final nu reprezintă deloc limita actualei generații a ”Tricolorilor”.
”Nu asta este limita echipei naționale. Poate mult mai mult și probabil va arăta pe viitor. Nu înțeleg ce vreți să spuneți cu limite. Limite apar doar când e vorba de naționala noastră, nu și cu alte naționale.
Da, de meciul cu Olanda nu mai are rost să vorbim, pentru că am zis că nu avem regrete. Dar dacă te uiți la faza cu Ianis, nu ai cum să nu dai penalty acolo, nu?
Nu dau vina pe arbitru, am spus că au fost mai buni ca noi, dar sunt lucruri care se întâmplă.
Și dacă reușeam să câștigăm, tot ați fi spus poate că au avut posesie mai bună ca noi.
Sunteți români, de-i noștri, și tot ceea ce scrieți sau ce faceți, pe unii îi influențează”, a spus Stanciu, într-o intervenție gîzduită în direct de emisiunea Digi Sport Special.
”Noi am luptat pentru România. Nu vreau să mă înțelegeți greșit”
Stanciu, într-un dialog cu jurnalistul Decebal Rădulescu, aflat în studio, și-a continuat discursul legat de nemulțumirile sale și ale colegilor săi.
”Nimeni nu vorbește de alte lucruri. Nimeni nu spune că Portugalia, la EURO 2016, a luat Europeanul și a câștigat un singur meci în 90 de minute.
Că poate ar fi trebuit să jucăm cu Slovenia și nu garanta nimeni că am fi câștigat, dar poate aveam o altă șansă. Sunt lucruri.
Dar voi sunteți români de-ai noștri și vorbiți, discutați negativ doar de noi.
Noi am luptat pentru România, vrem să fim un exemplu pentru cei mai tineri”, a mai spus Stanciu, la Digi Sport.
Pe final, Stanciu a încercat o împăcare și a fost rugat ca mesajul său să nu fie înțeles greșit.
”Nu vreau să mă înțelegeți greșit. Eu și cu colegii mei vrem să vă bucurăm în continuare.
Noi știm că reprezentăm o țară întreagă. Vrem să reprezentăm România și la Mondiale. Sunt 28 de ani de când nu ne-am mai calificat și ne dorim asta”, a încheiat Stanciu, la Digi Sport.
Etichete: nicolae stanciu , stanciu romania , stanciu damac , stanciu euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...