Naţionala cu surprize: Lobonţ şi Grozav, titulari cu Elveţia!
28.05.2012, 22:50"Tricolorii" au ajuns cu bine în Elveţia, unde Victor Piţurcă i-a scos deja la antrenament. Miercuri îi aşteaptă un duel greu cu Elveţia, echipă care a zdrobit-o pe Germania în ultimul amical disputat, scor 5-3.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Selecţionerul pregăteşte trei suprize mari pentru meciul care se va disputa miercuri, de la ora 21:15, pe "Swissporarena" din Lucerna. Lobonţ va fi titular în locul lui Tărăruşanu - goalkeeper la AS Roma, Lobby n-a mai stat în poarta "tricolorilor" de 2 ani, de la remiza cu Albania, scor 1-1 (3 septembrie 2010). Surprizele lui Victor Piţurcă nu se opresc aici: Găman (Astra) şi debutantul Grozav ("U" Cluj) au şi ei şanse mari să prindă primul 11.
Echipa României (4-2-3-1): Lobonţ - Papp, Chiricheş, Găman, Raţ - Bourceanu, C. Lazăr - Torje, Grozav, Cr. Tănase - D. Niculae.
Departe de ploaia din ţară, naţionala s-a antrenat pe soare şi peste 25 de grade de grade în Elveţia. Prima şedinţă de pregătire de la Lucerna a fost supravegheată de pe margine şi de preşedintele FRF, Mircea Sandu. Selecţionerul a preferat să facă un antrenament mai lejer, cu gimnastică și clasicul 5 contra 2.
Costin Lazăr, PAOK: "Suntem pe o pantă ascendentă. Echipa naţională e în creştere. Am văzut rezultate bunicele în ultima perioadă şi cu siguranţă va fi din ce în ce mai bine pentru că deja s-a schimbat ceva la echipa naţională.
Valerică Găman, Astra: "Domnul Piţurcă încearcă mai multe formule în amicale pentru a se decide asupra primului 11."
Pe 30 mai, de la ora 20:15, România va da piept cu Elveţia pe "Swissporarena" din Lucerna. A doua zi, "tricolorii" vor pleca în Austria, unde este programată a doua parte a cantonamentului. Pe 5 iunie, România va întâlni naționala Austriei, de la ora 21:30, pe stadionul Tivoli din Innsbruck.
Etichete: nationala romaniei , digi sport , victor piturca , lobont titulat nationala , romania elvetia , lobont si grozav titulari cu elvetia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...