Video Exclusiv Mutu: "Tătăruşanu e cel mai nimerit să fie căpitanul naţionalei! Raţ nu-şi asumă rolul de lider"
03.06.2016, 10:41Deşi va fi premiat pentru întreaga activitate în această seară, la partida dintre România şi Georgia, Adi Mutu îşi va organiza şi un meci de retragere, la care va avea invitaţi de 5 stele: Zlatan Ibrahimovic, Gianluigi Buffon, Alessandro Del Piero, Frank Lampard, Hernan Crespo, precum și Gică Hagi și Cristi Chivu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
ÎN DIRECT la Digi Sport Matinal, Adrian Mutu a vorbit despre echipa naţională, înainte de Euro 2016.
"Banderola e un subiect, după mine, care trebuie lămurit. Au fost Raț, Marica, cred că și Chiricheș merita pentru vechime, pentru ce au dat, dar Iordănescu trebuia să spună cine e căpitan și să nu mai fim circumspecți în privinta acestui subiect.
Niciodată la echipa națională nu s-a stabilit prin vot căpitanul. Când eram eu era o ierarhie bazată pe vechime, valoare, pe ce vreți voi. A fost Chivu, apoi eram eu, apoi Raţ.
Chiricheş a avt o perioada foarte bună, nu s-a mai regăsit, și atunci pe cine să punem? Dacă ar fi să alegem dintre toți, Tătărușanu ar fi cel mai nimerit pentru că e singurul cu continuitate la echipa de club. Dacă Raț ar juca sută la sută, ar merita să fie căpitan, însă nici nu-și asumă acest rol de a fi lider la națională.
Când eram eu și Chivu la națională aveai de cine să te iei. Când câștigam, eu și Chivu eram felicitați, când pierdeam, noi eram acuzați. ", a declarat Adi Mutu, la Digi Sport Matinal.
Cele mai importante meciuri de la Euro 2016 se văd în reţeaua RCS-RDS, la ProTV.
În vârstă de 37 de ani, fostul jucător de la FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul şi Pune City a revenit în această iarnă în Liga 1, la ASA Tg. Mureş, în speranţa că va prinde un loc în lotul pentru Euro. Mutu nu a bifat, însă, decât patru prezenţe, fără a marca vreun gol, iar acum a decis să pună capăt carierei.
Desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist al României, Adrian Mutu a fost campion în Liga 1 cu Dinamo, în sezonul 1999/2000, şi a cucerit de două ori titlul în Serie A TIM, alături de Juventus, însă acestea au fost revocate, în urma scandalului Calciopoli.
Cu echipa naţională, la care a evoluat de 77 de ori, a participat la două ediţii ale Campionatului European, în 2000 şi 2008. Adi Mutu este golgheterul all-time al echipei naţionale, cu 35 de reuşite, fiind la egalitate cu Gică Hagi.
Este singurul fotbalist român care a depăşit cota 100 de goluri marcate în Serie A TIM - 103. Mutu este pe locul 72 all-time, la egalitate cu germanul Oliver Bierhoff, Fabrizio Miccoli şi cu brazilianul Sergio Clerici.
Etichete: romania , echipa nationala , adrian mutu , mutu tatarusanu , capitan romania , mutu rat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...