Exclusiv Mutu nu convinge! ”Poate ajunge antrenor mare, dar la națională trebuie să te califici”
articol scris de Digi Sport30.12.2021, 15:39
Adrian Mutu (42 de ani) pare varianta plauzibilă pentru postul de selecționer, deși în finală mai sunt și Victor Pițurcă (65 de ani), Ladislau Boloni (68 de ani) și Edi Iordănescu (43 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Briliantul”, care a mai antrenat și naționala de tineret, nu este văzut în acest moment drept o soluție pentru naționala mare.
Dinu Todoran (43 de ani), fost antrenor la FCSB, lasă de înțeles că Dan Petrescu (54 de ani) ar fi reprezentat o varinată mai bună.
”Îmi pare rău pentru Dan Petrescu pentru că nu s-a dus la echipa națională, este un antrenor foarte bun. Eu știu că Dan Petrescu își dorea foarte mult să antreneze echipa națională. Mă gândesc că CFR are un proiect pe termen lung, probabil vor să ajungă în Champions League, dar echipa națională este vârful antrenoratului.
Cu Adi Mutu am fost la Licența Pro. A fost un mare jucător, de ce să nu fie și un mare antrenor? Din punctul meu de vedere este o soluție bună, dar obiectivul la echipa națională trebuie să fie calificarea la un turneu final", a spus Todoran, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au revenit de la întâlnirea cu Ladislau Boloni! Când va fi anunțat noul selecționer
Ladislau Boloni este cel mai recent antrenor cu care au negociat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al forului, pentru preluarea primei reprezentative.
Cei doi au mers în Franța pentru discuții, dar, așa cum s-a întâmplat și la întâlnirea cu Adrian Mutu, nu a fost vorba despre o ofertă concretă, ci mai degrabă despre un dialog de principiu.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au revenit din Franța miercuri seară, când directorul tehnic a anunțat că numele noului selecționer va fi dezvăluit după 1 ianuarie 2022.
”Au fost doar discuții! Cu toată lumea. O să vedeți după data de 31”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit Prosport.
Răzvan Burleanu, în schimb, nu a dorit să discute cu reprezentanții mass-media aflați la aeroport și a anunțat că va oferi mai multe detalii despre discuțiile cu candidații pentru postul de selecționer al României în viitorul imediat apropiat.
”O să facem zilele viitoare mai multe declarații”, s-a rezumat să spună Răzvan Burleanu.
- România nu mai are selecționer din 30 noiembrie, când i-a expirat contractul lui Mirel Rădoi.
Etichete: adrian mutu , edi iordanescu , selectioner romania , dinu todoran , mutu selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...