Mutu a primit rezultatul şi voia să stea pe bancă la România-Malta. Reacţia maltezilor a încurcat planurile la FRF
articol scris de Digi Sport13.10.2020, 12:56
Antrenamentul "tricolorilor mici" a fost condus luni de directorul tehnic Mihai Stocichiţă, dar federaţia spera ca pe bancă, la meciul România-Malta, să poată sta selecţionerul Adrian Mutu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Izolat, la fel ca restul membrilor staff-ului după ce unul dintre secunzi a ieşit pozitiv la testul obligatoriu COVID-19 dinaintea meciului, Mutu şi colegii săi au primit, astăzi, în jurul orei 12:30, rezultate negative la testarea suplimentară.
Adrian Mutu a ieşit negativ la testul suplimentar, dar maltezii au cerut observatorului să nu-l lase pe bancă
UPDATE 13:10 Federaţia a comunicat că Adrian Mutu şi restul staff-ului său nu vor sta pe bancă la meciul din această seară.
"Deși rezultatele testelor efectuate aseară sunt negative și conform ordinelor comune ale ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății nr. 1.219/2020, respectiv 1.634/2020, contacții cu test negativ își pot relua activitatea, Federația Română de Fotbal, prin Comisia Medicală, a decis să elimine orice risc.
În aceste condiții, toți membrii staff-ului tehnic, având în vedere că au avut contact direct cu persoana depistată pozitiv, vor rămâne în continuare izolați la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. De asemenea, Andrei Vlad, contact direct și el al jucătorului depistat pozitiv, va merge acasă unde i s-a recomandat să rămână în continuare izolat câteva zile.
Astfel, la meciul din această seară, pe banca tehnică se vor afla Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Acesta va fi ajutat de Dumitru Moraru și Dinu Todoran", se scrie în comunicatul postat pe frf.ro.
Ştirea iniţială
Stoichiţă anunţase că speră ca "la meci să fie tot Mutu, după ce testul va arăta că este negativ". Numai că maltezii au reacţionat imediat şi s-au adresat oficial observatorului, contestând prosibilitatea ca oamenii consideraţi contacţi direcţi ai celor care au luat virusul să fie prezenţi pe câmpul de joc. Decocamdată nu s-a luat o decizie oficială.
Galerie Foto
România U21-Malta U21, penultimul meci al românilor în campania de calificare la EURO 2021 U21, se joacă diseară, de la ora 20:00, şi va putea fi urmărit în format Live Text pe digisport.ro.
România U21 se află pe loc de calificare şi după înfrângerea din Ucraina
Selecţionata de tineret a României se află la şase puncte de liderul Danemarca şi mai are doar şanse teoretice de a câştigat Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.
Înfrângerea suferită de România U21 cu Ucraina U21, scor 0-1, ne poate creea probleme . Mai avem două meciuri de jucat, dar în clasamentul locurilor 2 va conta doar unul, cel cu liderul grupei, Danemarca. Dacă pierdem cu Malta şi cu Danemarca putem fi egalaţi de Ucraina, însă rămânem pe locul 2 datorită rezultatelor directe pentru că noi am câştigat cu 3-0. Primele cinci locuri 2 merg la turneul final de anul viitor.
Clasamentul locurilor 2 în acest moment fără punctele cu ultimele clasate
- 1. Franţa 15 puncte
- 2. România 13
- 3. Polonia 13
- 4. Germania 12
- 5. Portugalia 12
_____________ - 6. Austria 12
- 7. Scoţia 11
- 8. Italia 10
- 9. Macedonia de Nord 7
Etichete: adrian mutu , romania u21 , romania u21 malta u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...