Exclusiv Momentul în care Olăroiu a vrut să preia echipa națională, dar FRF l-a dus cu vorba: "Mai așteaptă, mai bagă o fisă"
articol scris de Digi Sport16.11.2020, 23:20
Antrenorul Cosmin Olăroiu s-a aflat în trecut pe lista echipei naționale și chiar a fost vizitat de Răzvan Burleanu la Dubai, însă nu a ajuns până acum să conducă România.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Proaspăt câștigător al titlului în China, Cosmin Olăroiu a dezvăluit cum au decurs negocierile sale cu echipa națională de-a lungul timpului: "Au fost mai multe momente când am fost aproape de echipa națională. Cei de la FRF au venit și la Dubai, eu aveam contract cu Al Ahli atunci. Aveam niște clauze pe care nu și le permitea nici Federația și nici eu. Nici nu avea sens să le plătim, pentru că erau costuri prea mari, cu riscul de a nu face nimic.
Există riscul să nu faci nimic și să plătești foarte mulți bani pentru o clauză. Președintele (n.r Burleanu) a fost și la mine acasă, am discutat cu el. Voiau ca eu să fiu și la națională și la Al Ahli, dar cei de la Al Ahli au refuzat. Eu mai aveam câteva luni de contract și naționala urma să aibă doar două perioade cu meciuri. Eu aș fi semnat și cei de la Al Ahli trebuiau să mă lase la națională, dar n-au vrut la momentul respectiv", a spus Cosmin Olăroiu, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Momentul în care Olăroiu a vrut să preia echipa națională, dar FRF l-a dus cu vorba
A mai existat un moment în care Olăroiu a fost aproape de națională, dar atunci FRF nu a reușit să-i pună un contract pe masă, iar tehnicianul a semnat în cele din urmă în Golf: "Pe viitor orice e posibil, dar nu depinde numai de mine. Eu am mai renunțat odată la echipa de club, mi-am dat demisia, am venit și nu s-a putut. Au spus: <<Mai stai puțin, nu putem acum. Mai așteaptă, mai bagă o fisă>>". Și am plecat!.
Eu nu urmăresc niciun meci din România, n-am timp și n-am răbdare. Din păcate, nu urmăresc nimic din fotbalul românesc. În perioada asta infernală a jucat la fiecare patru zile, am stat să analizez adversarii. A fost infernal. Echipa națională o urmăresc pentru că trebuie să o urmăesc", a spus Cosmin Olăroiu, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Cum a trăit Cosmin Olăroiu marele triumf din China
Cosmin Olăroiu a mai povestit, în direct la Digi Sport, cum a trăit titlul cucerit în China: "A fost cea mai tristă sărbătoare după un titlu câștigat. Tot ce s-a întâmplat, s-a întâmplat pe teren. După nu s-a mai întâmplat nimic, a fost doar o masă cu jucătorii. A fost o perioadă foarte grea, peste care numai noi știm cum am trecut. Acum, când mă trezesc, nu-mi vine să cred că am câștigat titlul. Atât de mare a fost victoria asta", a mai spus Olăroiu, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Galerie Foto
Cosmin Olăroiu și-a trecut în cont un nou trofeu, după ce a mai câștigat titlul în România (FCSB, 2006), Arabia Saudită (Al Hilal, 2008) și Emiratele Arabe Unite (Al Ahli Dubai, 2012). Printre distincțiile tehnicianului se mai numără o Cupă și o Supercupă a României, cu FCSB, și două Cupe în Arabia Saudită, cu Al Hilal.
"Oli", care mai are contract până în decembrie 2021, o pregătește pe Jiangu Suning din martie 2018, iar în acest sezon a atins cea mai bună performanță. În 2018, formația românului a încheiat pe locul 5, iar în 2019, pe 4.
Ce urmează pentru naţionala României, după meciul anulat cu Norvegia
Delegația "tricolorilor" a ajuns la Belfast, acolo unde miercuri, de la 21:45, se va disputa ultimul meci al grupei, cu Irlanda de Nord.
Miza partidei de la Belfast, cu Irlanda de Nord. Care sunt scenariile
După Austria - Irlanda de Nord 2-1, clasamentul Grupei 1 arată astfel:
- Austria 12 puncte
- Norvegia 9 puncte
- România 7 puncte (dacă le primește de la UEFA pe cele 3 cu Norvegia)
- Irlanda de Nord 1 punct
În mod normal, România va rămâne în Liga B și în ediția următoare. Singura problemă ar apărea dacă nu ar obține niciun punct din partida anulată cu Norvegia. Într-un asemenea scenariu, improbabil, selecționata lui Rădoi ar avea patru puncte și meciul de la Belfast s-ar dovedi decisiv (în tur, la București, România a terminat la egalitate cu Irlanda de Nord, 1-1).
Rezultatul de la Viena consfințește și faptul că echipa națională nu mai are nicio șansă de a câștiga grupa. Ar putea ajunge totuși pe poziția a doua, cu o victorie la Belfast, având nevoie și ca Norvegia să nu ia punct în ultimul joc, în deplasare cu Austria.
VIDEO Cum l-a felicitat Rafa Benitez pe Cosmin Olăroiu
Etichete: romania , frf , cosmin olaroiu , selectioner romania , razvan burleanu , liga digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...