Momente de panică după ciocnirea lui Dennis Man de Conor Hazard: "Am văzut că nu se mişcă"
15.10.2019, 09:26România U21 - Irlanda de Nord U21 3-0 | Radu Boboc s-a temut pentru Dennis Man în momentul ciocnirii violente dintre fotbalistul FCSB-ului şi portarul naţionalei de tineret a Irlandei de Nord, Conor Hazard, în urma căreia nord-irlandezul a fost eliminat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"M-am speriat puțin la ciocnirea lui Dennis Man. Am văzut că nu se mișcă, dar mă bucur că e OK acum", a declarat fundaşul naţionalei de tineret a României.
Dennis Man l-a speriat şi pe Mirel Rădoi
Şi selecţionerul Mirel Rădoi a afirmat după meci că s-a temut pentru Dennis Man.
”M-am temut, să fiu sincer, mai mult pentru Dennis decât pentru portarul lor, era normal. Îmi pare rău pentru portar pentru că acum înțeleg că este la spital, i s-a făcut rău, sper să nu fie nimic grav. Dennis are și el, i s-a spart buza și a trebuit să fie cusut destul de rău. Mă bucur că e sănătos”, a spus Mirel Rădoi, în cadrul conferinței de presă.
Fundaşul în vârstă de 20 de ani al Viitorului e convins că România are forţa de a se califica la al doilea European consecutiv.
"Nu e rău deloc, zic eu. Am reușit să batem și Irlanda de Nord și suntem foarte fericiți. Ne dorim să ajungem la Euro și nu vrem să dezamăgim pe nimeni”, a mai spus Boboc.
România este pe locul 3 în grupa a opta a preliminariilor Euro 2021, cu şase puncte după trei meciuri, după ce a pierdut cu Danemarca şi le-a surclasat (3-0) pe Ucraina şi Irlanda de Nord. Danezii conduc grupa, cu nouă puncte după trei partide, urmaţi de Finlanda, cu şapte puncte după patru jocuri.
Etichete: dennis man , radu boboc , romania irlanda de nord tineret , romania irlanda de nord under 21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...