Video Exclusiv MM Stoica: "Stanciu e un real număr 10, dar nu știu de ce-l descoperim după două amicale"
30.03.2016, 11:01Decarul stelist Nicușor Stanciu este marele câștig al României după meciurile amicale cu Lituania și Spania. Golul său a adus victoria contra balticilor, iar contra campioanei europene a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nu știu de ce deodată l-am descoperit pe Stanciu după două amicale, chiar dacă e vorba de națională", a spus Mihai Stoica, fostul manager general al Stelei, care vineri va reveni într-o funcție oficială la Steaua, cea de director sportiv, ultima dată ocupată de Mirel Rădoi.
Conducătorul campionilor îl socotește pe Stanciu un decar veritabil, chiar dacă numărul 10 nu mai are aceeași "greutate" în ultimii ani în fotbal.
Stanciu nu este la primele evoluții bune. În 2013, avea 20 de ani și a contribuit din plin la ultima calificare a Stelei în grupele Ligii Campionilor. A marcat un gol în remiza (2-2) de pe terenul Legiei Varșovia, din returul play-off-ului, dar și prestațiile din campionat i-au ajutat pe campioni.
"Prea mult se discută de evoluțiile unui jucător după două meciuri amicale. Indiferent de valoarea adversarului și prestația jucătorilor, meciurile amicale rămân meciuri amicale. De Nicușor Stanciu se poate discuta de un real număr 10. Nu știu cât e de actual numărul 10, că a cam dispărut din fotbalul mondial, dar se putea discuta de el după foarte multe partide oficiale reușite pentru Steaua. Nu știu de ce deodată l-am descoperit pe Stanciu după două amicale, chiar dacă e vorba de națională", a declarat Mihai Stoica, în cadrul unui interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.
"Dacă stau bine și mă gândesc, în 2013 era unul dintre artizanii calificării Stelei în Liga Campionilor în grupe după partida memorabilă de la Varșovia și atunci avea 20 de ani. Erau destule motive ca Nicușor Stanciu să fie considerat de perspectivă pentru fotbalul românesc. Mă bucur că și-a făcut un debut perfect la națională și sper din toată inima ca Nicușor Stanciu să facă parte din lotul echipei naționale pentru turneul final", a mai spus fostul manager general al Stelei.
Etichete: mm stoica , stoica exclusiv , stoica stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...