Mirel Rădoi și-a explicat selecția pentru Euro 2019 U21. De ce nu e niciun jucător de la Dinamo
29.05.2019, 10:04Mirel Rădoi (38 de ani) și-a stabilit lotul pentru Euro 2019 U21, unul din care fac parte 4 jucători de la FCSB, 6, de la Viitorul, dar niciunul de la Dinamo. Selecționerul tricolorilor mici a explicat de ce s-a ajuns la o astfel de situație și l-a dat ca exemplu pe Deian Sorescu (21 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Am încercat să aducem un echilibru pe fiecare post, în fiecare departament, să creăm practic un profil de jucător, astfel încât oricine va intra să nu se simtă. Din păcate, a trebuit să ne oprim la 23, pentru că așa ne-a cerut UEFA. Au fost jucători foarte aproape de a fi convocați, dar care au rămas sub linie.
Cei care sunt în față au avut continuitate, au contribuit și la campania de calificare. Să vă dau un exemplu. Deian (n.r. - Deian Sorescu, de la Dinamo) a fost cu noi doar la ultimul cantonament din Spania. Era greu să-l aduc la Euro, în condițiile în care nu știam cum se comportă într-un meci oficial . Așa că am preferat să ne axăm pe jucătorii care au fost și în preliminarii”, a spus Rădoi.
Mirel Rădoi a stabilit și ”rezervele” pentru Euro 2019 U21. ”Ei sunt prioritatea în acest moment!”
Lotul României pentru Euro 2019 U21 a fost anunțat oficial, marți seară, 28 mai 2019, de către Mirel Rădoi, în cadrul unei conferințe de presă. A atras atenția că nu a fost convocat niciun jucător de la Dinamo, în timp ce de la FCSB sunt 4 iar de la Viitorul, 6.
Mirel Rădoi a fost chestionat de către jurnaliști și pe marginea acestui subiect iar oficialul Federației Române de Fotbal a explicat cu calm.
”N-am stat niciun moment să număr câți jucători sunt de la un club sau de la celălalt, așa că nu mă aștept neapărat ca cineva de la Dinamo să mă tragă la răspundere, mă aștept să apară reacții de peste tot. M-aș bucura dacă ele ar fi argumentate și nu s-ar baza pe simple zvonuri sau speculații.
De foarte multe ori se întâmplă ca nu numai anumiți conducători, dar și impresari să urmărească anumite interese. Noi nu facem parte din această categorie, încercăm să fim echidistanți iar dacă facem o greșeală, aceasta nu este cu rea credință”, a replicat selecționerul tricolorilor mici.
Etichete: mirel radoi , euro 2019 u21 , lot romania euro 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...