Mirel Rădoi, savuros: ”Parcă e intrarea de la DNA!”. Ce s-a întâmplat când a ajuns la antrenamentul FCSB-ului
15.01.2020, 17:33Mirel Rădoi (38 de ani), selecționerul României, și-a început turneul în Spania de urmărire a potențialilor jucători pe care se va baza pentru primul meci din ”barajul” pentru Euro 2020, cel cu Islanda, programat joi, 26 martie 2020, la Reykjavík.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Imediat cum a ajuns în Spania, Rădoi s-a dus direct la antrenamentul celor de la FCSB. Când a ajuns la teren, selecționerul a avut o reacție savuroasă, care a stârnit amuzamentul celor prezenți.
”Parcă este intrarea de la DNA!”, a spus, zâmbind, Rădoi, când a văzut ”marea” de reprezentanți ai mass-media, care-l aștepta.
Misiune infernală pentru Mirel Rădoi. Cum vrea FRF să obţină trei antrenamente în plus pentru noul selecţioner
În altă ordine de idei, Mirel Rădoi, noul antrenor al naţionalei României, se va confrunta cu o situaţie extrem de dificilă înaintea barajulului din 26 martie, cu Islanda. În mod normal, jucătorii din campionatul intern ar putea ajunge la convocare abia lunea, pe 23 martie. Ar însemna să aibă la dispoziţie doar trei zile până la meci, perioadă care să includă şi deplasarea!
FRF va discuta cu deţinătorii de drepturi pentru meciurile din Liga 1 pentru o programare specială a partidelor. Propunerea federaţiei va fi ca echipele care au jucători doriţi de Rădoi să joace joi şi vineri în play-off, pentru a câştiga trei zile! Oricum nu-i va avea la dispoziţie pe jucătorii din străinătate.
Spre deosebire de noi, islandezii au un stagiu de pregătire în SUA, perioadă care cuprinde şi două meciuri de verificare.
Programul celor de la FCSB în cantonamentul de la Marbella
Roș-albaștrii au ajuns de duminică în Spania, la Marbella. Primele două zile ale cantonamentului de iarnă au stat sub semnul cifrei 3. Astfel, elevii lui Bogdan Vintilă au avut programate câte 3 antrenamente luni și marți, primul desfășurându-se în condiții de semi-lumină, la ora locală 8:00. Celelalte două ședințe de pregătire au fost la 12:00, respectiv 17:00.
Elevii lui Bogdan Vintilă au început ziua de luni în forță, fiind supuși unui test de rezistență fizică de către preparatorul fizic Marius Dima, care s-a încheiat foarte bine pentru toți fotbaliștii implicați. Celelalte două antrenamente au avut atât componente fizice, cât și tactice, mingea apărând, de asemenea, în peisaj.
Lotul FCSB deplasat în Spania, la Marbella
- Andrei Vlad
- Cristi Bălgrădean
- Cristi Manea
- Valentin Crețu
- Iulian Cristea
- Ionuț Panțîru
- Ovidiu Perianu
- Adrian Niță
- Dennis Man
- Ionuț Vînă
- Răzvan Oaidă
- Lucian Filip
- Olimpiu Moruțan
- Darius Olaru
- Adi Popa
- Dragoș Nedelcu
- Ovidiu Popescu
- Florin Tănase
- Florinel Coman
- Cristian Dumitru
- Bogdan Planic
- Marko Momcilovic
- Aristeidis Soiledis
- Mihai Pintilii
Amicalele iernii pentru FCSB, orele și stadioanele pe care se va juca
FCSB va sta în Spania până pe 23 ianuarie, când va reveni în țară, chiar cu o săptămână înainte de reluarea campionatului. Liga 1 se va relua în weekend-ul 31 ianuarie - 2 februarie.
În Spania, elevii lui Bogdan Vintilă vor disputa patru partide amicale, împotriva celor de la FC Basel 1893, Karlsruher SC, FC Lokomotiv Moscow și Jeonbuk Hyundai Motors FC, ultima echipă fiind proaspăta campioană a Coreei de Sud.
- 16 ianuarie 2020 - FCSB - FC Basel - 10:30 (11:30 ora României) - Marbella Football Center
- 18 ianuarie 2020 - FCSB - Karlsruher SC - 15:00 (16:00 ora României) - Centro Deportivo Arroyo Enmedio, Estepona
- 20 ianuarie 2020 - FCSB - FC Lokomotiv Moscova - 16:00 (17:00 ora României) - Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus
- 22 ianuarie 2020 - FCSB - Jeonbuk Hyundai FC - 16:00 (17:00 ora României) - Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus
Etichete: mirel radoi , fcsb cantonament , amicale fcsb , islanda - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...