Mirel Rădoi, despre faza golului lui Mitriță: ”Chiar am glumit, am vrut ceva neașteptat!” Ce scor le ceruse jucătorilor
articol scris de Digi Sport12.10.2021, 01:00
România a revenit cu victorie pe stadionul Steaua - a învins Armenia cu 1-0 și continuă să spere la calificarea la CM 2022 din Qatar după ce a urcat pe locul 2 în grupa J, la 8 puncte în spatele Germaniei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alex Mitriță a marcat golul victoriei dintr-o fază fixă, iar Mirel Rădoi a dezvăluit cum a gândit fazele fixe pentru a-și surprinde adversarul.
”Chiar am glumit înainte de meci când pregăteam fazele fixe, ne gândeam pe ce jucător să mizăm, dar unul la care nu se asteapta armenii.
Era ceva neașteptat ca unul din cei mici să vină să dea cu capul, i-am ales pe Mitriță și pe Keșeru să stea la portar, de acolo să vină surpriza.
Marea majoritate a felicitărilor trebuie adresate băieților, au dat dovadă de determinare, nimeni nu le poate reproșa nimic.
Mirel Rădoi: ”Le cerusem jucătorilor să conducem cu 2-0 la pauză”
O primă repriză foarte bună, în a doua știam că vom ceda puțin, nu puteam ține ritmul până la final, nici ei nu mai aveau nimic de pierdut, au introdus doi atacanți la pauză, dar am gestionat foarte bine situația.
Le cerusem jucătorilor să conducem cu 2-0 la pauză tocmai din acest motiv.Eficiența mă doare, ne creăm multe ocazii, nu fructificăm nici jumătate dintre ele.
Acum suntem pe locul 2, nimeni nu mai credea în noi după eșecul de la Erevan, dar acum suntem la mâna noastră. Mai avem o finală, cu Islanda, nu mă refer la Liechtenstein, pentru că dacă nu batem în ultimul meci, nu merităm nimic.
Am facut 7 puncte în septembrie, dar în octombrie am arătat un plus la determinare. Am avut antrenamente în plus, am avut timp de pregătire.
În cazul lui Ivan, oamenii pot judeca, nimeni nu știe ce gândesc eu. Am vorbit cu el, i-am explicat. Au apărut oamenii din club care l-au apărat, dar e normal să te gândești ca un jucător de talie să fie pus la marcaj, nu Maxim sau Stanciu”, a declarat Mirel Rădoi după meci.
Vezi video cu rezumatul meciului România - Armenia:
Etichete: mirel radoi , andrei ivan , alex mitrita , mirel radoi selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...