Video Exclusiv Mirel Rădoi a spus când va pleca de la echipa națională a României: "Am avut un moment de sinceritate"
17.09.2020, 08:03Mirel Rădoi a debutat ca selecționer al naționalei României cu o remiză urmată de o victorie. Rădoi știe însă că momentul plecării sale poate avea loc oricând, chiar dacă acordul său expiră după Mondialul din 2022.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Selecționerul garantează că nu va ține cu dinții de scaun.
"Eu am avut un moment de sinceritate și nu am stat să mă ascund să spun că o să vedem ce urmează după 2022. Dacă rezultatele sunt negative, dacă înfrângerile sunt drastice, dacă jocul nu este îmbunătățit, există posibilitatea să plec după 2-3 meciuri.
Și este în continuare, dacă noi nu jucăm nimic, dacă nu avem posesie, dacă nu facem pressing, dacă pierdem cu 2-0, 3-0. Nu e echipa națională a lui Rădoi, a lui Burleanu sau Stoichiță, ci e a românilor. Dacă nu există progres, o să fiu primul care ridică mâna, mi-am luat geanta frumos și am plecat", a spus Mirel Rădoi la Digi Sport Special.
Mirel Rădoi vrea să antreneze o echipă de club după naționala României
Mirel Rădoi a spus de mai multe ori că, indiferent de situație, nu va mai continua pe banca naționalei după Mondialul din 2022, atunci când îi expiră contractul. Asta și pentru că vrea să își urmeze un vis: să antreneze o echipă de club.
"Eu fierb în așteptarea meciurilor. Dar avantajul este că poți să urmărești mai bine adversarul. Uneori ai un singur antrenament, iar ăla e în deplasare, deci nu poți să lucrezi foarte mult. Dar simt nevoia să antrenez zi de zi", a explicat Rădoi.
- Rezultatele lui Mirel Rădoi ca selecționer al României: România - Irlanda de Nord 1-1 și Austria - România 2-3.
Mirel Rădoi: "Mutu trebuie să fie succesorul meu"
Mirel Rădoi a întărit faptul că cel mai potrivit înlocuitor al său ar fi Adrian Mutu, actualul selecționer al naționalei de tineret. Totul ar urma să se întâmple exact ca în cazul său, adică în mod natural. Rădoi a explicat care este motivul.
"Sunt 4 generații, chiar 5, cu jucători născuți în 1997, 1998, 1999 și chiar 2000, în care, din punctul meu de vedere, trebuie urmărit acest proces al jucătorilor și integrați în echipa mare pentru că sunt 5 generații care pot fi viitorul echipei mari a naționalei în următorii 10 ani.
Și atunci eu cred că ăsta trebuie să fie circuitul. Indiferent când, dar următorul antrenor trebuie să fie de la tineret, pentru că deja lucrează cu ei și îi cunoaște", a spus Rădoi.
Etichete: adrian mutu , mirel radoi , echipa nationala a romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...