Mircea Sandu: “Meciul cu Ungaria trebuie să se joace cu spectatori“
23.01.2013, 18:49Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi-ar dori ca partida cu Ungaria, programată la 22 martie, să se dispute cu spectatori şi a precizat că-i este frică de manifestările xenofobe ale suporterilor români la partida retur din toamnă.
"Nu e o decizie finală. Nu e o soluţie ca la meciurile foarte mari să-i privezi pe spectatori. Restul sancţiunilor, depunctare sau excludere din preliminarii, mi se par dure, dar corecte. Îmi pare rău dacă această soluţie va rămâne. Doream să mergem la Ministerul Transporturilor pentru a cere un tren special pentru cei puţin 1.800 de fani care ar fi mers, iar de acolo să se meargă mai departe spre Amsterdam.
Mi-e teamă pentru că avem exemple ale echipei Dinamo, pentru meciul echipei naţionale pe care îl vom avea în toamnă la Bucureşti cu Ungaria. Să nu intrăm la xenofobie, pentru că apoi urmează meciul cu Turcia. Suporterii se pot manifesta împotriva mea, echipei, a antrenorului, dar nu rasism şi xenofobie pentru că altfel noi suntem perdanţii", a spus Sandu.
Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancţioneze federaţia ungară, după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria - România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alt cantonament al tricolorilor la vară
Pe de altă parte, Mircea Sandu a afirmat că în luna iunie, selecţionerul Victor Piţurcă va întreprinde un nou stagiu de pregătire la echipa naţională.
"În perioada 3-9 iunie va avea loc un program de pregătire solicitat de selecţioner, pentru că în 4 şi 8 sunt meciuri amicale sau oficiale. Piţurcă a luat foarte mulţi tineri pentru a reorganiza echipa naţională pentru viitoarele performanţe.
Le mulţumesc cluburilor că au pus la dispoziţie jucătorii. Printr-un efort financiar comun al clubului Steaua şi FRF, după ce am discutat cu Gigi Becali, jucătorii vor veni începând de duminică seară", a completat Sandu.
“Mutu va mai juca pentru națională“
Mircea Sandu nu crede că atacantul Adrian Mutu nu va mai răspunde convocărilor la echipa naţională, aşa cum a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
"Mutu este convocat la echipa naţională, nu cred că se va retrage. Îmi pare rău că Mutu după ce a dat un gol, s-a relaxat. La 2-0 era rege, dar la 1-1 nimic nu a mai contat. Pe un teren prost, ud, a jucat bine, dar trebuia să dea gol, nu să încerce o execuţie spectaculoasă. El trebuia să aibă execuţia de gol", a adăugat Sandu.
Etichete: mircea sandu , ungaria romania , mircea sandu spectatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...