Mircea Lucescu, varianta ideală pentru postul de selecționer al echipei naționale a României?! Părerea lui Dumitru Dragomir
articol scris de Digi Sport02.12.2021, 16:28
România a rămas fără selecționer după ce Mirel Rădoi a refuzat să își prelungească înțelegerea cu Federația Română de Fotbal, astfel că federalii sunt nevoiți să îi caute rapid un înlocuitor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pe lista Federației se află mai multe nume, printre care și cel al lui Mircea Lucescu, antrenorul de la Dinamo Kiev, lucru ce i-a făcut pe oficialii clubului din Ucraina să îi caute un înlocuitor tehnicianului român.
Ce spune Dumitru Dragomir despre varianta Mircea Lucescu la echipa națională
Potrivit sport.ua, oficialii lui Dinamo Kiev au negociat în ultima perioadă cu antrenorul portughez Abel Ferreira, cel care pregătește în prezent Palmeiras, pentru a prelua banca echipei în eventualitatea despărțirii de Mircea Lucescu.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că Mircea Lucescu este cea mai bună variantă pentru preluarea echipei naționale a României, însă nu a ezitat să critice administrația Burleanu.
”Burleanu e om politic, a jucat foarte bine. El și Stoichiță au jucat extraordinar. Le-au dat și șah și mah și tot ce au vrut. Ar fi ideal, ce să mai? (n.red. preluarea echipei naționale de către Mircea Lucescu) Mai contează acum ce a fost? I-a ciuruit pe toți (n.red. Răzvan Burleanu).
Dîncu, îngerul lui păzitor, este acum cel mai tare, are Armata în spate, îl doare în pălărie de ce spune lumea. Strategia din ultimul timp a fotbalului românesc a fost făcută de domnul Dîncu”, a declarat Dumitru Dragomir la Pro X.
Lista completă a antrenorilor luați în calcul de FRF pentru banca naționalei
Aurel Țicleanu, membru în Comisia Tehnică a Federației, a dezvăluit că lista din care se va alege noul selecționer cuprinde 12 nume
”Fiecare membru al Comisiei Tehnice a vorbit, și-a expus un punct de vedere în ceea ce privește situația, criteriile, trecutul și viitorul antrenorului sau antrenorilor propuși. S-au conturat niște nume, 12 în total.
Aceștia sunt cei doi Lucescu, Mircea și Răzvan, cei doi Iordănescu, junior și senior, Hagi, Pițurcă, Olăroiu, Dan Petrescu, Adrian Ursea, Adrian Mutu, Ladislau Boloni și Costel Gâlcă”, a declarat Aurel Țicleanu, potrivit Playsport.
Etichete: romania , dumitru dragomir , mircea lucescu , echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...