Exclusiv Mircea Lucescu ”nu era conștient că e înregistrat” și a spus ce crede despre un ”Tricolor”
articol scris de Digi Sport14.10.2024, 23:38
La conferința de presă premergătoare partidei Lituania - România din Liga Națiunilor, Mircea Lucescu (79 de ani) a recunoscut că nu a fost mulțumit de randamentul unui jucător.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Este vorba despre George Pușcaș (28 de ani), unul dintre cei mai criticați ”Tricolori” în ultimii ani. De altfel, după jocul din Cipru (3-0), Cornel Dinu a avut un discurs extrem de dur la adresa atacantului de la Bodrumspor.
Mircea Lucescu, despre George Pușcaș: ”Nici eu nu am fost mulțumit de randamentul lui”. Remus Răureanu: ”Nu cred că a fost conștient că era înregistrat”
După ce conferința propriu-zisă s-a încheiat, selecționerul României a dezvăluit în fața jurnaliștilor prezenți că Pușcaș nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor sale.
”Nici eu nu am fost mulțumit de randamentul lui, așa că... Nu e niciun fel de problemă. Dar eu trebuie să mă conving. Nu pot să iau decizii doar pentru că spun alții ceva. Când m-am convins...”, a spus Mircea Lucescu.
În cadrul emisiunii Fotbal European, jurnalistul Remus Răureanu a transmis că, din punctul său de vedere, ”Il Luce” nu și-a dat seama că încă este filmat, pentru că altfel nu ar fi vorbit atât de deschis despre George Pușcaș.
”Nu cred că a fost conștient că era înregistrat. Neavând microfonul în față, a avut impresia că era o discuție amicală cu jurnaliștii din sală.
Altfel, cred că dădea un răspuns mai diplomat. Nu cred că ar fi spus într-o conferință de presă clasică `nici eu nu sunt mulțumit de el`”, a afirmat Răureanu.
La rândul său, Ilie Dumitrescu a comentat imaginile. Fostul internațional e convins că Lucescu știe exact ce are de făcut în privința lui Pușcaș.
”Eu cred că Mircea Lucescu îi cunoaște foarte bine pe jucători. În ultimul an, a fost prezent la toate jocurile. Parcă era un scouter, să găsească ceva la echipa națională. Dar alta e să lucrezi cu ei. Cred că știe exact...”, a fost reacția lui Dumitrescu.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Pușcaș, potrivit Transfermarkt.
- 11 goluri a reușit atacantul în 45 de partide jucate pentru naționala de seniori a României.
VIDEO Mircea Lucescu a recunoscut că nu e mulțumit de George Pușcaș
Programul României în Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB)
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Cristian MANEA (FC Rapid 1923), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova) *suspendat, Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj)
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Dennis MAN (Parma | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Darius OLARU (FCSB), Victor DICAN (Farul), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova)
- ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia), Denis ALIBEC (Farul Constanța), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia)
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
Etichete: mircea lucescu , george puscas , lituania - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...