Mircea Lucescu, indignat de șefii lui FCSB: ”Este inacceptabil ce fac, mai ales că vor să vândă jucători!”
articol scris de Digi Sport16.05.2021, 21:38
Mircea Lucescu a fost indignat să audă că există cluburi care refuză să-și lase jucătorii să joace pentru naționala României la Jocurile Olimpice.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mirel Rădoi anunțase că există mai multe cluburi care nu vor permite fotbaliștilor lor să se prezinte la lot, precum Glasgow Rangers în cazul lui Ianis Hagi.
De asemenea, patronul lui FCSB, Gigi Becali, a afirmat în mai multe rânduri că va boicota această competiție.
”Este de neacceptat ca cluburile să refuze să lase jucătorii la echipa națională! O participare la Jocurile Olimpice ridică valoarea jucătorilor. Pe care ei tot vor să-i vândă, să aibă bani. Nimeni nu-i vede aici”, a fost reacția lui Mircea Lucescu.
Antrenorul lui Dinamo Kiev a venit în țară după ce a realizat eventul cu echipa sa și va rămâne și luna viitoare când naționala Ucrainei vine la București pentru meciurile de la Euro.
”Am 11 jucători în echipa națională a Ucrainei, e ceva extraordinar. Voi fi aici, voi fi alături de ei, sunt jucătorii mei”, a precizat Mircea Lucescu.
Se ”încinge” războiul FCSB - FRF! "Nu există Olimpiadă pentru fotbal! Pe cine interesează?". Mesaj legat de jucători
FCSB a anunțat că nu îi va lăsa pe jucătorii convocați la Jocurile Olimpice să meargă la Tokyo.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, spune că nu înțelege care este miza turneul final de la Tokyo, unde România va evolua după o pauză de 57 de ani.
"Nu există Olimpiadă pentru fotbal! Pe cine interesează?". Jucătorii de la FCSB au interzis la Tokyo
Jocurile Olimpice nu fac parte din calendarul FIFA, astfel că echipele nu sunt obligate să lase jucătorii la echipa națională, iar partidele din Japonia se vor suprapune cu meciurile din preliminariile cupelor europene.
"Deci să nu jucăm în cupele europene ca să trimitem jucători la Olimpiadă? Ca să facă ce? Olimpiada e pentru aruncătorii de disc, aruncătorii de greutate, boxeri. Nu există Olimpiadă pentru fotbal! Aia e un ceva pe acolo.
Dacă mie îmi spune cineva rapid acum care sunt campioanele olimpice... habar n-am vreo campioană olimpică! Nu există date pentru Olimpiadă înseamnă că FIFA nu e interesată de Olimpiadă.
Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid? Le poți vedea pe toate în Digi Online, duminică de la 19:30!
Dacă UEFA oprea competițiile europene, mergeam la Olimpiadă, dar așa pe cine interesează?", a spus MM Stoica, într-o discuție avută cu suporterii lui FCSB, pe pagina de Facebook a clubului.
FCSB are nouă jucători pe lista preliminară pentru Jocurile Olimpice: Andrei Vlad, Denis Haruț, Dragoș Nedelcu, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Octavian Popescu și Ovidiu Perianu.
Lotul lărgit al României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo
PORTARI: Ionuț Radu (Inter/Italia), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Cătălin Căbuz (FC Viitorul);
FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina/Spania), Raul Opruț (FC Hermannstadt), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Silviu Balaure (Astra), Constantin Dima (Desna/Ucraina), Denis Haruț (FCSB), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Chindriș (Botoșani), Adrian Rus (Mol Vidi/Ungaria), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Florin Ștefan (Sepsi OSK);
MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Dragoș Nedelcu (FCSB), Tudor Băluță (Dinamo Kiev/Ucraina), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA), Alexandru Chipciu (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan Mediaș), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma/Italia), Răzvan Oaidă (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Marius Marin (AC Pisa/Italia), Valentin Mihăilă (Parma/Italia), Darius Olaru (FCSB), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Răzvan Andronic (Academica Clinceni), George Merloi (Astra Giurgiu), Cristian Ganea (Aris Salonic/Grecia), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Mihai Dobre (Dijon/Franța);
ATACANȚI: George Pușcaș (Reading/Anglia), Constantin Budescu (FC Damac/Arabia Saudită), George Ganea (FC Viitorul), Robert Moldoveanu (Dinamo București), Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Adrian Petre (UTA Arad), Louis Munteanu (ACF Fiorentina/Italia).
Fotbaliștii care depășesc limita de vârstă sunt Cătălin Căbuz, Adrian Rus, Vlad Chiricheș, Ionuț Nedelcearu, Cristian Ganea, Nicușor Bancu, Florin Ștefan, Răzvan Marin, Silviu Balaure, Nicolae Stanciu, Alexandru Chipciu, Constantin Budescu, George Pușcaș și Denis Alibec.
Etichete: mircea lucescu , gigi becali , ianis hagi , mirel radoi , romania jocuri olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...