Mircea Lucescu e sigur! Ce a spus despre Kosovo - România: ”La asta mă aștept”
articol scris de Digi Sport05.09.2024, 20:04
România debutează în Liga Națiunilor împotriva reprezentativei din Kosovo, vineri, 6 septembrie, de la ora 21:45.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Duelul de la Priștina va putea fi văzut, în Premieră, pe Digi Sport 1, vineri spre sâmbătă, de la ora 01:00.
Mircea Lucescu: ”Mă aștept la o atmosferă sportivă”
Mircea Lucescu (79 de ani) a fost prezent la conferința de presă premergătoare partidei contra reprezentativei din Kosovo și a vorbit despre lucrurile bune pe care le-a găsit în vestiarul României.
Întrebat de duelul de la Priștina, ”Il Luce” a adus aminte de incidentele de la ultimele partide și a cerut ca meciul să se joace pe teren.
”Este o echipă care s-a calificat la Campionatul European (n.r. România). A făcut performanță acolo, ieșind din grupe de pe primul loc. Este o echipă care a acumulat experiență în această perioadă, o echipă motivată.
O echipă dispusă să facă toate eforturile posibile pentru a face încă un pas înainte, o eventuală calificare la Campionatul Mondial. Noi suntem aici să jucăm fotbal într-o competiție europeană.
Fiecare dintre echipe încearcă să aducă în teren ceea ce are mai bun. Eu mă aștept la o atmosferă sportivă, indiferent ce suporterii își vor permite să facă.
Mă aștept la o atmosferă sportivă, indiferent ce își va permite să facă unul sau altul dintre suporteri. Meciul se joacă pe teren. Mă aștept să nu fie incidente, să fie fair-play. Nu-mi fac griji.
Atmosfera să fie în tribune, pe teren sunt două echipe care joacă. Am nevoie de un translator din limba română. Eu nu vorbesc în engleză, că sunt selecționerul României. Trebuie să ne respectăm!”, a spus Mircea Lucescu.
Citește și: Exclusiv Nicolae Stanciu, ”războinic” înaintea meciului cu Kosovo: ”Vrem să câștigăm”
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
Pentru posturile de portari "Il Luce" i-a ales pe Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnoveanu (FCSB), în timp ce fundașii vor fi Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
Mijlocașii aleși de noul selecționer sunt Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Andrei Artean (CFR Cluj), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
Atacanții care vor reprezenta România sunt Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
- Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România
- Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru
Franco Foda: ”Avem suficiente surse de informații pentru a analiza jocul României”
Prezent și el la conferința de presă, selecționerul Franco Foda a recunoscut că va fi un meci complicat.
Totuși, antrenorul reprezentativei din Kosovo a recunoscut că ”și-a făcut temele” și știe cum să învingă naționala condusă de Mircea Lucescu.
”Avem suficiente surse de informații pentru a analiza jocul României, avem la dispoziție și meciurile de la Euro.
Îl știu bine pe Lucescu de la Galata și Șahtior. La naționala României s-au schimbat acum lucrurile după EURO, e un nou antrenor și știm ce avem de făcut pentru a obține victoria.
Rrahmani și Krasniqi sunt acum la Sparta Praga. Am discutat și cu ei, și cu restul jucătorilor pentru a pregăti cum trebuie meciul cu Romania. Le știm detaliile ofensive, defensive, strategiile de contraatac. Ne-am pregătit foarte bine”, a spus Franco Foda.
Etichete: romania , mircea lucescu , echipa nationala , kosovo , nations league , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...