Miracolul "Împăratului". Turcii își pun toate speranțele în Fatih Terim
09.09.2013, 11:18Echipa națională a Turciei încă mai crede într-o calificare la Mondialul brazilian, mai ales după revenirea lui Fatih Terim, care a readus la prima reprezentativă spiritul de luptă, chiar înainte de meciul de la București.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Miracol" este cuvântul de ordine în tabăra turcă, atunci când este vorba de calificarea la Campionatul Mondial din 2014. În acest moment, naționala Semilunei se află pe locul al patrulea în Grupa D, cu 10 puncte (golaveraj 13-11), la trei în spatele României, care e a doua clasată (golaveraj 13-10). Meciul direct de marți, de pe Arena Națională, va cântări mult în privința calificării, în aceste condiții.
La revenirea lui Fatih Terim ca selecționer, Turcia a câștigat cu 5-0 în fața Andorrei. Acum, ocupanta locului al treilea de la Mondialul din 2002 vine la București, țintind trei puncte ce le-ar mai crește șansele pentru ocuparea locului secund în grupă, care ar duce la baraj.
"Terim încearcă să realizeze un miracol cu Turcia", titrează site-ul UEFA, înainte de România - Turcia. De numele "Împăratului" se leagă speranțele turcilor. Terim readuce la națională spiritul de luptă și combativitatea și crede că poate realiza surpriza și să obțină a treia calificare a Turciei la un turneu final de Campionat Mondial.
"Prioritatea noastră este meciul cu România și suntem contrați la maximum. Nu trebuie să renunțăm și trebuie să credem în succes. Chiar dacă nu vom obține rezultate, vom câștiga respect. Vrem să câștigăm atât meciul, cât și respectul oamenilor.", a declarat Fatih Terim, potrivit site-ului UEFA.
Etichete: romania , nationala , arena nationala , turcia , echipa nationala , fatih terim , romania nationala , terim , romania turcia , nationala turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...