"Mi-a zis Oli că-l prindea cu taxiul!". Reacția amuzantă după egalul dramatic scos de România cu Elveția
articol scris de Digi Sport20.06.2023, 01:00
România a remizat în Elveția, 2-2, și a plecat într-un mod dramatic cu un punct de la Lucerna.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Tricolorii au fost conduși până în minutul 89, însă o dublă a lui Valentin Mihăilă a păstrat invincibilitatea trupei lui Edi Iordănescu.
Andrei Burcă, după Elveția - România 2-2
Andrei Burcă a oferit prima reacție după punctul scos la Lucerna.
"O echipă foarte bună, Mister nu i-a lăudat degeaba. Incredibil pasează, dar am avut inimă, suflet, spirit. Nu am cedat, ne-am jucat șansa. Ne este ciudă că luasem două goluri pe contraatac, ok, au avut și alte ocazii, dar nu au marcat din ele. E un punct luat cu inima. Au mecanisme, automatisme, noi de abia începem să ne formăm.
Așa se obțin rezultatele, cu inima. Chiar zicea Oli (n.r. Olaru) că trebuia să ia taxiul ca să-l prindă la faza din final. Cred că m-au luat toate durerile, pe la inghinali, peste tot, am încercat să resping cum am putut. Lumea nu înțelege că a fost un meci capital în Kosovo, am înțeles că a fost și președintele să-i motiveze.
Datorită acelui rezultat eu cred că au clacat. Cred că e important că suntem neînvinși. Asta ne-a zis Mister, trebuie să ne batem, să ne luptăm, doar așa, formând un grup și o familie putem să ne calificăm.
După, s-a văzut că băieții din față au calitate. Trebuie să recunoaștem, au această filosofie ca la Barcelona, nici nu ajungeai la adversar că pasau mingea", a spus Andrei Burcă.
VIDEO REZUMAT Elveția - România 2-2
Datorită punctului obținut nesperat în Elveția, România rămâne pe locul doi al Grupei I la finalul etapei a patra, cu opt puncte, două sub liderul Elveția și unul peste Israel, care pare că a rămas singura contracandidată la poziția a doua, care duce la EURO 2024.
- Valentin Mihăilă a egalat în Elveția, cu goluri marcate în minutele 89 și 90+2, din pasele lui Olimpiu Moruțan
România, pe locul doi după patru etape
În aceeași rundă a patra, Israel a învins-o pe Andorra, 2-1.
În al treilea meci al grupei a fost înregistrată o surpriză, Belarus - Kosovo 2-1, rezultat în urma căruia echipei cu care România a terminat la egalitate acum trei zile i-au scăzut mult șansele să obțină locul doi în grupă.
Clasamentul Grupei I, după patru etape
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
25 martie 2023
- Belarus – Elveția 0-5
- Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
Etichete: romania , elvetia , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...