Meciul Ungaria – România e sold out! Organizatorii disputei de la Budapesta au anunțat măsuri speciale
29.08.2015, 21:43România joacă vineri, 4 septembrie, la Budapesta, cu Ungaria, în preliminariile Euro 2016, partida fiind considerată una extrem de importantă pentru configurația finală a clasamentului grupei F. Mai mult, ținând cont de rivalitatea dintre cele două reprezentative, disputa e sold out. Tocmai de aceea, organizatorii de la Budapesta au anunțat măsuri speciale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FRF a anunțat la rândul ei că a vândut toate cele 1100 de tichete pe care le-a avut la dispoziție pentru fanii români, în vreme ce suporterii maghiari au epuizat cu mai bine de o săptămână înaintea meciului celelalte 19.000 de bilete pentru jocul de vineri.
Partida se va disputa la Budapesta pe Groupama Arena, un stadion cu doar 22.000 de locuri, pe care-și dispută meciurile de acasă Ferencvaros. În aceste preliminarii, în precedentele trei jocuri de pe teren propriu ale Ungariei, cu Irlanda de Nord, Finlanda și Grecia, doar contra elenilor tribunele au fost pline.
Pentru a evita incidentele și aglomerația înaintea partidei, organizatorii au decis să permită accesul publicului pe stadion cu trei ore înainte de joc și au recomandat ca spectatorii să nu vină cu mașinile personale la arenă, ci cu mijloacele de transport în comun. Oficialii federației maghiare au declarat pentru presa de la Budapesta că își doresc foarte mult ca la ora locală 20:00 toți fanii maghiari să fie în tribune. Suporterii români vor fi introduși în sectorul rezervat lor mult mai devreme.
Cererea de bilete a fost atât de mare la Budapesta încât l-a făcut pe purtătorul de cuvând al federației, Sipos Jeno, să declare că și 100.000 de bilete dacă ar fi avut la dispoziție, le-ar fi vândut pe toate.
România conduce clasamentul grupei preliminare, cu 14 puncte, în vreme ce Ungaria e pe trei, 11 puncte. În partida de la București, scorul a fost egal, 1-1.
Ungaria – România se joacă vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45, și va fi live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Rezumatul VIDEO va putea fi văzut pe site imediat după terminarea partidei.
Etichete: ungaria romania , ungaria romania live , romania euro 2016 , ungaria romania euro 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...