Meciul care ne putea schimba soarta. Ravelli știe de ce am pierdut cu Suedia, în ’94
20.04.2013, 16:14În vară se vor împlini 19 ani de la unul dintre cele mai importante turnee finale de fotbal la care a participat naționala României. Pe atunci, cu Hagi în frunte, tricolorii au fost extrem de aproape de o semifinală de vis cu Brazilia lui Romario. Elevii lui Anghel Iordănescu au ratat calificarea la capătul unui meci de infarct contra Suediei lui Thomas Brolin. După 120 de minute, scorul a fost egal, 2-2, iar suedezii s-au impus la penaltyuri (5-4).
Unul dintre artizanii succesului nordicilor de atunci, care s-au impus datorită loviturilor de departajare, a fost Thomas Ravelli, portarul naționalei Suediei. La inițiativa celor de la www.tikitaka.ro, Ravelli a povestit, de parcă meciul s-ar fi disputat ieri, cum el și colegii săi au tranșat calificarea.
“Am jucat într-un meci contra României înaintea Mondialului, s-a terminat la egalitate și chiar a fost un meci strâns. Dacă voi n-ați fi reușit acea calificarea miraculoasă și noi am fi jucat contra Argentinei, cred că am fi avut mai mult respect față de ei, chiar dacă-l pierduseră pe Maradona, datorită performanțelor lor la turneele finale“, rememorează suedezul, care are acum 54 de ani.
Ravelli a spus că România a avut atunci o echipă extrem de bună și chiar a făcut scurte caracterizări câtorva dintre adversarii lui de atunci.
Prunea – bun pe linia porții, dar cu unele probleme la centrări
Petrescu – foarte bun pe atac, bun picior drept
Hagi – cel mai bun fotbalist din România din toate timpurile
Dumitrescu – ”Fast and furious” (rapid și furios)
Răducioiu – rapid, bun atacant
Gică Popescu – liderul echipei
Evident, n-a fost evitat și subiectul Prunea. Gafa portarului român, din minutul 118, le-a oferit suedezilor șansa de a reintra în meci și, apoi, de a obține calificarea.
“Așa cum am spus, Prunea avea probleme la centrări, așa că trebuia să jucați cu Stelea“, a conchis Ravelli.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: romania , suedia , prunea , thomas ravelli , ravelli suedia , romania-suedia sua 94 , ravelli prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...