Maxim nu a negat varianta retragerii la 31 de ani şi a explicat care ar fi marea ruşine care pândeşte România
articol scris de Digi Sport08.06.2022, 11:46
Alex Maxim (31 de ani) a ajuns la 54 de meciuri pentru echipa României şi este considerat unul dintre jucătorii cu multă experienţă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După 0-1 cu Bosnia, jucătorul care a prins echipa campionatului în Turcia s-a oprit la declaraţii, spre deosebire de alţi jucători, care s-au fofilat, şi a fost foarte sincer în ceea ce a spus.
Maxim a folosit cuvântul "ruşine" atunci când a explicat ce nu trebuie să se întâmple la meciurile viitoare, cu Finlanda şi cu Muntenegru
Nu a negat clar varianta că ar intenţiona să se retragă de la echipa naţională, "dacă asta ar ajuta România", apărută înaintea partidei de la Zenica, a afirmat că speră ca atitudinea arătată de jucători pe teren să aducă suportul masiv al publicului din Giuleşti, sâmbătă, cu Finlanda, şi a explicat cum încearcă să-i ajute pe jucătorii tineri chemaţi la echipa naţională.
"Orice rezultat pozitiv ne va oferi încredere și e clar ar fi rușinos pentru noi să terminăm aceste patru meciuri (n.r. Muntenegru, Bosnia, Finlanda şi Muntenegru) fără, să zic așa, 6 puncte, 4 puncte... ", a spus Maxim, conştient că echipa naţională se află într-o situaţie critică.
Ce fac jucătorii cu experienţă de la naţionala României pentru tinerii convocaţi
"Nu vreau să vorbesc negativ, nu vreau să gândesc negativ, vreau să privesc la următoarele zile, să-i încurajăm pe toți jucătorii care vin din urmă la echipa națională.
Într-adevăr, atunci când ai rezultate pozitive e mai ușor să integreze, mai ușor să le oferi încredere ...
Trebuie să îi strângem alături de noi (n.r. pe tineri), să le oferim încredere. Nu putem să venim și noi la rândul nostru, să găsim doar lucruri negative, să fim negativi, să căutăm doar lucrurile rele, pentru că lucrul acesta încarcă.
Încercăm să fim alături de ei atât cât putem cu experiența noastră și cât putem și noi încercăm să le oferim încredere, să-i ajutăm. Dar sunt jucători inteligenți care ușor-ușor sunt convins că vor crește de la de la meci la meci.
După înfrângere nu cred că poate fi o atmosferă bună, chiar dacă să zic așa, am fost mai vii în meci. Nu poţi să vii la echipa națională și să fii fericit că ai făcut un meci puțin mai bun și că ai luat bătaie de la Bosnia cu 1-0, a spus, printre altele, Maxim.
Rezumat video Bosnia Herţegovina-România 1-0
Clasament Liga B, Grupa a 3-a
Clasament România Liga Națiunilor / Foto: flashscore.ro
Program Grupa 3, Liga B, în Liga Naţiunilor 2022-2023
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 1-1
Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
Finlanda – Muntenegru 2-0
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia și Herțegovina 16:00
ROMÂNIA – Finlanda 21:45.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Muntenegru 21:45.
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45
Lot România pentru meciurile din luna iunie din Liga Naţiunilor
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 16/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 7/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 13/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 72/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 24/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 23/3), Darius Olaru (FCSB, 4/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 53/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 12/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 8/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 18/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 6/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 38/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 24/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 16/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)
Etichete: alex maxim , program romania liga natiunilor , lot romania liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...