Marius Șumudică, dezamăgit de egalul cu Islanda: ”Păcat, s-a ratat o șansă foarte mare!” Ce spune despre Mirel Rădoi
articol scris de Digi Sport12.11.2021, 21:50
Marius Șumudică a ținut pumnii ”tricolorilor” la meciul cu Islanda, în care au fost în teren mai mulți foști jucători de ai lui de la Denis Alibec la Alin Toșca și Alex Maxim.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul lui Malatyaspor a fost dezamăgit de rezultatul care a redus considerabil șansele de calificare la barajul pentru Mondiale, dar are încredere în continuare în Mirel Rădoi.
”M-am uitat la meci, mi-a părut rău, a fost dezamăgitor. Am fost la mâna noastră, puteam să câștigăm acest joc. De fapt, înainte de joc eram sigur, mai ales văzând componența Islandei, știind că jucăm acasă cu o echipă întinerită, cu schimb de generații, o echipă care, practic, știa dinaintea jocului că nu mai are nicio șansă la locul 2.
Dar, din păcate, am avut toate aceste atuuri și nu am beneficiat de ele, nu am reușit să rămânem la mâna noastră. Cred că 99,9% nu aveam cum să ne încurcăm în Liechtenstein, eram calificați la baraj, unde nu mai conta cu ce echipă cădeam, fie că era Suedia, sau altă forță din Europa.
Păcat, s-a ratat o șansă foarte mare, pe care o așteptăm de foarte mult timp. A mai trecut o campanie cu rezultat negativ.
Marius Șumudică: ”Eu l-am susținut pe Mirel Rădoi, știu ce poate ca antrenor”
Asta înseamnă caracterul unui antrenor, și-a asumat această înfrângere. Mai departe nu știu ce se întâmplă în relația dintre FRF și antrenor. Eu l-am susținut, l-am avut ca adversar, știu ce poate ca antrenor și sunt convins că va ajunge un antrenor de succes.
Încă nu are experiența unui selecționer, este mare diferență între a antrena o echipă zi de zi și să antrenezi o echipă 3-4 zile și să ai un joc și să încerci să unești jucătorii care vin fiecare cu filosofii diferite de la clubul la care activează”, a declarat Marius Șumudică.
Etichete: marius sumudica , denis alibec , mirel radoi , mirel radoi selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...