Video Mai tânăr și "mai bun la finalizare decât Pintilii"! Schimbarea forțată poate fi un avantaj pentru România
04.09.2017, 01:59În Muntenegru, România se află în fața unui nou meci dificil. Problemelor deja existente li s-a adăugat și absența lui Pintilii, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar selecționerul Christoph Daum are bătăi de cap în a alcătui echipa de start în această a 8-a etapă a Grupei E din preliminariile europene pentru Cupa Mondială din 2018.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, marșează pe întinerirea naționalei și îi propune lui Daum o soluție inventată chiar de german la prima reprezentativă: folosirea lui Răzvan Marin (21 de ani) la închidere.
Mijlocașul de la Standard Liege a debutat în tricoul României sub bagheta actualului selecționer și chiar a înscris la primul meci, în victoria cu 5-0 din Armenia (VIDEO). De atunci, a mai adunat alte 6 meciuri (4 dintre ele oficiale - două rezultate de 0-0, cu Kazahstan și Danemarca și două înfrângeri cu Polonia, 0-3 și 1-3), iar expunerea și experiența i-au înlesit transferul în Belgia.
Golul din Armenia îi dă speranțe și acum lui Stoichiță, care îl consideră pe Răzvan Marin mai bun la finalizare decât Pintilii, cel pe care ar trebui să îl înlocuiască luni seara.
"Am vorbit de întinerire, atunci Răzvan Marin. Nu știu alături de cine, cu cine vrea el. Este un jucător de mijlocul terenului în genul lui Pintilii. Poate nu cu atâta experiență, dar cu mai multă tehnică la finalizare, care șutează foarte bine la poartă, are pase bune. El este posibilul înlocuitor", a spus Mihai Stoichiță, după antrenamentul oficial efectuat de naționala României la Podgorica.
O altă posibilitate pentru suplinirea mijlocașului de la FCSB ar fi ca selecționerul Christoph Daum să improvizeze și să îl pună la închidere pe căpitanul Vlad Chiricheș.
"Cu Muntenegru e mai greu decât cu armenii. Se și simte atmosfera de aici, din jurul acestui joc, e alta. Va fi altă presiune. Până la urmă, cred că putem să obținem o victorie. Starea asta de tensiune poate aduce și ceva pozitiv: o concentrare extraordinară, o dorință extraordinară și o dorință de autodepășire. Atunci, mizez foarte mult pe treburile astea", a mai spus președintele Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal.
Cum ar putea arăta România în meciul cu Muntenegru:
Tătărușanu - Benzar, Chiricheș, Toșca, Cr. Ganea - R. Marin, N. Stanciu - Popa, Maxim, Stancu - Andone.
Meciul Muntenegru - România se joacă luni, la ora 21:45 şi poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, cu fazele VIDEO disponibile IMEDIAT după fluierul final. După miezul nopții, partida va fi transmisă pe Digi Sport 1.
VIDEO Golul lui Răzvan Marin în meciul Armenia - România 0-5
Etichete: video romania , video gol razvan marin romania , razvan marin romania , video razvan marin romania , stoichita nationala , muntenegru - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...