Mai ofensiv ca oricând! Cosmin Contra a schimbat 4 jucători şi sistemul de joc, la meciul cu Insulele Feroe
26.03.2019, 20:29După ce a pierdut în Suedia, scor 1-2, naţionala României e obligată să câştige în această seară, la Cluj-Napoca, în meciul cu Insulele Feroe, pentru a nu-şi complica situaţia în Grupa F a preliminariilor Euro 2020. Tocmai de aceea, Cosmin Contra propune o echipă de start extrem de ofensivă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Tricolorii" vor începe partida din Gruia într-un sistem 4-4-2 şi cu patru jucători noi în primul 11, faţă de meciul de la Stockholm, unde Contra a folosit un modul 4-2-3-1.
Romario Benzar, Cosmin Moţi, Ciprian Deac şi Claudiu Keşeru sunt noutăţile din echipa României. Au dispărut dintre titulari Cristi Manea, Cristi Săpunaru (care are probleme medicale), Tudor Băluţă şi Alexandru Mitriţă.
Pe lângă schimbările de sistem şi de jucători, trebuie remarcat şi faptul că Alexandru Chipciu, care a jucat pe dreapta în Suedia, va evolua pe stânga la Cluj.
Primul 11 trimis pe teren de Contra împotriva feroezilor este extrem de ofensiv. Echipa de start are, de la mijloc în sus, nu mai puţin de cinci jucători ofensivi: Deac, Nicolae Stanciu, Chipciu, Keşeru şi George Puşcaş. Mai mult decât atât, nici Răzvan Marin nu este perceput ca un mijlocaş de profil defensiv.
În plus, fundaşii laterali, Romaro Benzar şi Claudiu Bancu, sunt cunoscuţi pentru faptul că urcă foarte des în atac şi încheie acţiunile cu centrări sau şuturi.
ECHIPA DE START A ROMÂNIEI CU INSULELE FEROE
Etichete: cosmin contra , insulele feroe , preliminarii euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...