Video&Foto ”Made in România”. Fiesta de la miezul nopții. ”Tricolorii”, așteptați de fani la Wurzburg
27.06.2024, 01:27Delegația naționalei României a ajuns la Wurzburg, după miezul nopții de miercuri spre joi. Totul, după calificarea de poveste în optimile EURO 2024.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
”Tricolorii” au fost așteptați în fața hotelului de mai mulți suporteri, la fel cum s-a întâmplat și după victoria cu Ucraina, 3-0, meciul de deschidere din Grupa E.
Florinel Coman, în rol de MC la fiesta de la miezul nopții
Galerie Foto
Din autocar, fotbaliștii au început să interacționeze cu fanii care i-au așteptat în miez de noapte. Imediat cum au coborât, fotbaliștii s-au îndreptat direct spre zona în care se aflau suporterii. Forțe de ordine importante au menținut ordinea în zonă, dar ambele părți au putut interacționa.
Cu Florinel Coman (26 de ani) pentru început în rol de MC, ”Tricolorii” au dat frâu liber bucuriei. Încă fotbalistul celor de la FCSB ”a arestat” microfonul Digi Sport și a dat tonul petrecerii. Pentru început, Coman a dat startul celebrei melodii ”Made in România”, după care s-au scandat și alte sloganuri.
Ca și la Frankfurt, Vasile Mogoș a fost nedespărțit de boxa sa imensă, bucuria tuturor jucătorilor fiind una totală. Inclusiv cei care nu au jucat deloc în meciul cu Slovacia erau foarte bucuroși, semn că există o atmosferă extraordinară în interiorul lotului.
După ce au cântat cu fanii, câteva minute, fotbaliștii s-au retras în hotel.
Știm adversarul României din optimile EURO 2024! Așa arată traseul ”tricolorilor” către marea finală de la Berlin
România s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2024 de pe primul loc al Grupei E, însă tot nu a scăpat de un adversar puternic.
Pentru că Georgia a bătut-o pe Portugalia, România va juca în optimile de la EURO 2024 cu Olanda, locul trei din Grupa D. În cazul în care Georgia și Cehia nu câștigau cu Portugalia și Turcia, România ar fi întâlnit-o pe Slovenia în optimi.
România, meci cu Olanda în optimile de la EURO 2024
Meciul României cu Olanda se va disputa pe 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen, unde prima noastră reprezentativă și-a început parcursul de la EURO 2024, cu marea victorie cu Ucraina, 3-0.
După rezultatele Portugaliei și Turciei, România are un adversar mai greu în optimi, însă altfel stau lucrurile dacă va reuși să se califice în sferturi.
O victorie cu Olanda aduce o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia. Pe aceeași jumătate de tablou mai sunt meciurile Anglia - Slovacia și Elveția - Italia. Dacă ajunge în semifinale, România va juca împotriva uneia dintre cele patru echipe.
Pe cealaltă jumătate de tablou sunt meciuri mai ”tari” în optimi:
- Spania - Georgia
- Germania - Danemarca
- Portugalia - Slovenia
- Franța - Belgia
Tabloul complet al optimilor EURO 2024
FOTO Imagini de colecție surprinse pe gazon, după calificarea României în optimile EURO 2024
Galerie Foto
Etichete: florinel coman , romania euro 2024 , slovacia - romania 1-1 , fiesta romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La învestirea noului Parlament, partidele extremiste POT, SOS și AUR au făcut circ pe holurile...